Antena 3 CNN Externe Emmanuel Macron a spus că premierul australian l-a mințit în legătură cu afacerea submarinelor

Emmanuel Macron a spus că premierul australian l-a mințit în legătură cu afacerea submarinelor

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că prim-ministrul australian Scott Morrison l-a mințit cu privire la anularea unui contract de construcție a 12 submarine în septembrie și a indicat că este nevoie de mai multe pentru a restabili încrederea între cei doi aliați.

Emmanuel Macron a spus că premierul australian l-a mințit în legătură cu afacerea submarinelor
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    01 Noi 2021   •   10:08

Macron și Morrison s-au aflat la Roma pentru summitul G20; aceasta este prima dată când cei doi s-au întâlnit de când Australia a renunțat la un acord de miliarde de dolari cu Franța, ca parte a unei noi alianțe de securitate cu Statele Unite și Marea Britanie, anunțată în septembrie.

Noua alianță de securitate, denumită AUKUS ( după inițialele celor trei state, parteneriatul trilateral SUA, Australia și Marea Britanie, prevede explicit sprijin pentru dotarea Australiei cu submarine nucleare.și care ar putea oferi Australiei acces la submarine cu propulsie nucleară) , a luat Parisul prin surprindere și ambasadorii francezi au fost rechemați de la Washington și Canberra pe fondul acuzațiilor că Franța a fost trădată.

AUKUS marchează sfârșitul unui acord anterior între Franța și Australia, în valoare de 90 de miliarde de dolari australieni.

În acest cel mai mare contract militar din istoria australiană, Parisul urma să furnizeze 12 submarine cu propulsie convențională.

"Am foarte mult respect pentru țara ta. Eu spun doar că atunci când există respect,  trebuie să te comporți în conformitate și consecvent cu asta”, a spus Macron unui grup de reporteri australieni care au călătorit pentru a acoperi G20.

Întrebat dacă crede că Morrison l-a mințit, Macron a răspuns „Nu cred, știu”.

Morrison, vorbind ulterior la o conferință de presă duminică la Roma, a spus că nu a mințit și că anterior i-a explicat lui Macron că submarinele convenționale nu vor mai satisface nevoile Australiei.

„A spus foarte clar că ceea ce urma să ne fie furnizat nu va veni în întâmpinarea intereselor noastre strategice și încă mai exista un proces în care eram angajați, în care ne-am implicat apoi, în lunile care au urmat. Și apoi i-am comunicat lui (Macron) decizia noastră finală”, a spus Morrison.

Morrison a repetat că achiziția a cel puțin opt submarine cu propulsie nucleară într-un nou acord cu SUA și Marea Britanie, a fost de preferat acordului din 2016 cu Franța.

„Guvernul australian a asigurat acest lucru, ceva pe care niciun guvern anterior nu a putut să-l asigure în 50 de ani, iar asta i-a oferit Australiei o poziție importantă pentru a reuși să se apere în viitor. Așa că nu îmi cer scuze pentru obținerea rezultatului corect pentru Australia. Și noi știam că va fi o decizie dificilă.”

Întrebat despre cum va continua relația cu Franța, Morrison a spus că administrația sa a început să stabilească relațiile pe proiecte de interes comun și reciproc, în special în Indo-Pacific, dar a recunoscut că „aceste lucruri necesită timp”.

Vineri, președintele american Joe Biden a declarat că a crezut că Franța a fost informată despre anularea contractului înainte de a fi anunțat pactul AUKUS și a spus că gestionarea noului acord de securitate a fost stângace.

×
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close