Antena 3 CNN Externe Mapamond Bărbatul care teroriza un oraş din Italia, unde înţepa femei pe stradă, a fost prins. Detaliile incredibile din anchetă

Bărbatul care teroriza un oraş din Italia, unde înţepa femei pe stradă, a fost prins. Detaliile incredibile din anchetă

N.B.
1 minut de citit Publicat la 14:47 17 Apr 2025 Modificat la 14:55 17 Apr 2025
Un barbat cu fata acoperita urmareste o femeie pe strada
Ancheta a început la sfârşitul lunii ianuarie când două tinere de 21 şi 23 de ani au reclamat faptul că au fost înţepate pe strătile din centrul oraşului de un necunoscut care îşi ascundea faţa şi care după ce a comis gestul, a fugit. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

Un italian în vârstă de 50 de ani din oraşul Pisa, Italia, a fost arestat în urma unei anchete de amploare care a scos la iveală că bărbatul este autorul atacurilor realizate asupra a 3 femei pe stradă, cu ajutorul unui ac.

Ancheta a început la sfârşitul lunii ianuarie când două tinere de 21 şi 23 de ani au reclamat faptul că au fost înţepate pe străzile din centrul oraşului de un necunoscut care îşi ascundea faţa şi care după ce a comis gestul, a fugit. 

Locuitorii s-au panicat şi s-au organizat cu repeziciune, astfel sute de oameni s-au adunat prin intermediul rețelelor sociale și pe Whatsapp și au început să investigheze cazul ca să-și dea seama cine este făptaşul.
Unii locuitori l-au bănuit pe un alt bărbat, consumator de droguri, dar care ulterior s-a dovedit că nu avea nicio legătură cu faptele. Între timp a fost identificată o a treia victimă a bărbatului care a fost înţepată pe stradă ca şi celelalte două, relatează La Repubblica.

Carabinierii au desfăşurat o anchetă de amploare şi în urma unei percheziţii domiciliare efectuată în locuinţa suspectului au găsit numeroase probe împotriva acestuia. Astfel în apartament poliţiştii au descoperit un ac de seringă ascuns sub pat și câteva haine compatibile cu cele purtate în timpul atacurilor. În plus analizarea dispozitivele electronice, examinate de Serviciul Central de Operațiuni din Roma, a dus la probe concludente care i-au şocat pe anchetatori. Din imaginile de pe telefonul mobil a reieșit că bărbatul avea obiceiul să se plimbe prin centrul oraşului  şi să fotografieze tinere din spate. Apoi a căutat pe internet cum să înțepe persoanele precum și materiale pornografice cu tema "spanking" şi "needle spiking". Totodată suspectul a întrebat diverşi străini pe rețelele sociale, despre cum să efectueze injecțiile fără durere.

La verificarea suspectului, anchetatorii au aflat că bărbatul de 50 de ani avea antecedente penale, ba chiar în urmă cu doi ani terminase de executat o pedeapsă pentru omor, după ce îşi ucisese prietena de 20 de ani în 2009.

Italianul a fost reţinut şi plasat în arest la domiciliu monitorizat cu brăţară electronică fiind acuzat de agresiune sexuală chiar dacă nu a avut loc niciun contact fizic direct cu victimele.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close