Antena 3 CNN Externe Mapamond „Ce cred găinile”. O cercetătoare a obținut o finanțare de 4 milioane de euro de la UE pentru un studiu despre psihologia găinilor

„Ce cred găinile”. O cercetătoare a obținut o finanțare de 4 milioane de euro de la UE pentru un studiu despre psihologia găinilor

N.B.
2 minute de citit Publicat la 23:30 27 Noi 2025 Modificat la 23:37 27 Noi 2025
hepta_7814454
Nucleul proiectului este studiul comparativ a două specii opuse: puiul domestic și pasărea rinocer. Foto: Hepta

Maria Loconsole, cercetătoare italiană la Universitatea din Padova, a câștigat grantul Synergy din partea Consiliului European de Cercetare şi a primit o finanţare de 4 milioane de euro pentru a studia comportamentul şi psihologia găinii şi a păsării rinocer. 

Cercetătoarea, în vârstă de 32 de ani este una dintre câștigătoarele prestigioasei burse Synergy 2025 din partea Consiliului European de Cercetare (ERC) pentru un proiect privind cogniția păsărilor și capacitatea lor de a se adapta la medii în schimbare, relatează Corriere della Sera.

După ce a terminat liceul din Bari, Maria Loconsole s-a mutat la Padova pentru a urma cursurile universitare și apoi pentru a obține un doctorat în psihologie. În timp ce studia la Cambridge, l-a întâlnit pe colegul ei, Elias Garcia-Pelegrin, acum la Universitatea Națională din Singapore și co-coordonator al noului proiect.

Ideea, de fapt, s-a născut în timpul unei conferințe, când cei doi cercetători au început să-și pună „aceleași întrebări științifice” şi anume cum se adaptează mințile animalelor la schimbare.

„Ne-am întrebat ce învață animalele din mediul lor și cât de devreme se întâmplă acest lucru”, a explicat Loconsole. Acesta a fost începutul unei colaborări profesionale care a dat naștere proiectului FLAP (Fostering learning and adaptation through predictability). Acesta combină psihologia comparată cu zoologia. Finanțat timp de șase ani, proiectul va investiga modul în care mintea se adaptează la schimbările de mediu încă din primele etape ale vieții.

Nucleul proiectului este studiul comparativ a două specii opuse: puiul domestic, foarte cunoscut și exploatat, în care Loconsole este expert, și pasărea rinocer, o pasăre asiatică pe cale de dispariție, în centrul cercetărilor lui Garcia-Pelegrin. Două animale foarte diferite, dar unite de un punct crucial: „Ambele trăiesc în medii modificate de oameni și trebuie să învețe să se adapteze rapid”, a explicat cercetătoarea. „Scopul este de a înțelege cum experiențele timpurii, cele care au loc în primele zile și săptămâni de viață, le influențează comportamentul, cogniția socială, capacitatea de a explora sau de a rămâne conservatori și tendința de a avea încredere sau neîncredere în mediul lor.”

Și să investigheze, de asemenea, „cât de fiabil sau nefiabil este mediul pentru aceste animale și cum acest lucru le influențează mintea, cu efecte în cascadă asupra temperamentului și interacțiunilor sociale”, a mai adăugat aceasta.

Proiectul are, de asemenea, implicații practice importante, astfel rezultatele ar putea contribui atât la bunăstarea animalelor, de exemplu prin îmbunătățirea condițiilor de viață ale puilor domestici, cât și la strategiile de conservare a speciilor amenințate, cum ar fi pasărea rinocer.

Interesul cercetătoarei italiene nu provine dintr-o tradiție familială sau dintr-o copilărie petrecută la țară: „M-am născut la oraș, în Bari. Nu am legături anume cu fermele sau medii similare”, a precizat aceasta. „Dar această meserie te obligă să vezi cât de rafinate sunt animalele, cât de asemănătoare sunt cu oamenii în multe privințe. Odată ce le descoperi emoțiile, personalitățile, nu le mai poți ignora.”

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close