Antena 3 CNN Externe Mapamond Exasperat de hoții care i-au spart barul de patru ori într-un an, un bărbat din Veneția le-a scris un mesaj pe ușa de la intrare

Exasperat de hoții care i-au spart barul de patru ori într-un an, un bărbat din Veneția le-a scris un mesaj pe ușa de la intrare

D.C.
2 minute de citit Publicat la 12:28 08 Sep 2026 Modificat la 12:59 08 Sep 2026
masina de carabinieri
Un bar de lângă Veneția a fost spart de patru ori într-un an Sursă foto: Getty Images

Exasperat că barul lui a fost spart de patru ori într-un an, un proprietar de lângă Veneția i-a lăsat hoțului un mesaj prin care i-a făcut o ofertă.

În noaptea de 30 spre 31 august, hoțul a intrat din nou, pentru a patra oară în ultimul an, în Bar Mora din Sottomarina (Chioggia) și a furat al doilea feliator cumpărat de proprietar în mai puțin de un an. Primul fusese furat în septembrie 2025 și înlocuit abia în luna mai a acestui an. Hoțul sau hoții au mai furat și înghețată, bomboane și whisky scoțian, potrivit La Repubblica.

Sătul de această situație, proprietarul Matteo Boscolo Bragadin a lădat în ușa de la intrare un mesaj adresat direct celui care l-a jefuit, mesaj care a fost postat și pe rețelele sociale: „Ți-l cumpăr din nou, la același preț ca unul nou. Dacă eu nu muncesc, tu nu vei mai găsi nimic de luat. Dacă ai nevoie de bani, îți pot oferi un loc de muncă”.

„Suntem o afacere sezonieră și nu suntem obișnuiți să ne promovăm pe rețelele sociale. De data aceasta însă am vrut să facem acest lucru pentru a atrage atenția opiniei publice din oraș, având în vedere că la Chioggia se întâmplă frecvent lucruri de acest gen: distrugeri la localuri, la baruri, furturi chiar și de la coafor”, a declarat proprietarul pentru sursa citată.

Mesajul lui postat pe rețele sociale este amplu, începe cu „Dragă prietene”, se încheie cu o invitație: „Dacă treci pe aici, îți ofer o cafea”.

Boscolo Bragadin este convins că în spatele celor patru furturi se află aceleași persoane: „După părerea mea, sunt aceleași persoane și nu sunt străini. Fură mereu aceleași lucruri: înghețată, băuturi răcoritoare, bere. Vinul nu îi interesează: din cincisprezece cutii, nu au luat niciuna”.

Această ipoteză, mai spune el, este întărită de un zvon din localitate potrivit căruia anumite persoane despre care se crede că s-ar fi ocupat în trecut cu astfel de infracțiuni ar fi în prezent „reținute”.

În acest caz s-a implicat și un blogger local care, potrivit proprietarului, ar fi strâns fotografii, nume și numărul de înmatriculare al vehiculului folosit la furt și le-ar fi predat carabinierilor.

„L-am sunat, mi-a spus că a depus oficial o plângere chiar ieri dimineață, împreună cu toate materialele. Eu nu le-am văzut și nu l-am întrebat nimic: carabinierii vor verifica dacă este adevărat”, a spus proprietarul barului.

Între timp însă, afacerea este nevoită să facă față realității unei activități sezoniere care funcționează cu încasări mici. „Ca bar, nu avem cine știe ce încasări, nu suntem un restaurant sau o discotecă ce încasează zeci de mii de euro. Această afacere funcționează de 43 de ani și este una dintre ultimele săli de dans rămase pe litoralul Adriaticii. De câțiva ani, cursurile de dans nu mai sunt sustenabile și încercăm să supraviețuim”, spune propietarul.

 

×
Etichete: jafuri spargeri Italia

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close