Imaginile cu parcuri fotovoltaice din deșert sunt familiare: rânduri nesfârșite de panouri, structuri metalice și un peisaj arid, aparent lipsit de viață. În mod obișnuit, lumea presupune că sub aceste instalații nu mai supraviețuiește nimic, scrie ecoportal.net.
Însă la unul dintre cele mai mari proiecte solare din Statele Unite, lucrurile au evoluat diferit chiar în momentul în care producția de energie a atins niveluri record.
Proiectul Gemini din Nevada, amplasat în deșertul Mojave, a fost privit inițial ca orice altă investiție majoră în infrastructură: energie curată la scară largă, dar cu un cost inevitabil pentru un ecosistem fragil. În astfel de regiuni, unde apa este rară și solul extrem de sensibil, orice intervenție poate lăsa urme decenii întregi.
De regulă, construcția unor astfel de facilități presupune nivelarea completă a terenului, metoda cunoscută drept „blade and grade”, prin care stratul superior al solului este îndepărtat și suprafața este uniformizată înainte de instalarea panourilor.
La Gemini, însă, dezvoltatorii au ales o altă abordare. În loc să curețe complet terenul, au păstrat în mare parte solul natural, inclusiv banca de semințe aflată în stare latentă sub suprafață. La momentul respectiv, decizia părea pur tehnică.
Câțiva ani mai târziu, cercetătorii care au revenit la fața locului au observat un fenomen neașteptat.
Sub panouri a început să apară o plantă rară din deșert – Astragalus geyeri var. triquetrus – într-un număr mult mai mare decât fusese înregistrat anterior. Înainte de construcție, în zonă fuseseră documentate doar 12 exemplare. La doi ani după finalizarea proiectului, numărul ajunsese la 93.
Semințele rămase în sol, deși afectate de lucrări, nu au fost distruse. Păstrarea stratului natural a permis germinarea lor. În loc să dispară, specia pare să se fi adaptat și chiar să prospere în noul context creat de infrastructura solară.
Descoperirea complică imaginea simplificată potrivit căreia marile proiecte de energie regenerabilă distrug inevitabil habitatul. Cazul Gemini sugerează că impactul nu este întotdeauna unidirecțional și că modul în care este proiectată o investiție poate influența decisiv rezultatul asupra mediului.
Asta nu înseamnă că fiecare centrală solară va duce automat la creșterea biodiversității. Însă arată că energia curată și protecția ecosistemelor nu sunt, în mod necesar, în opoziție, mai ales atunci când deciziile de proiectare țin cont de specificul natural al locului.
Ştiri video recomandate
