Massimiliano Strappetti, asistentul medical personal al Papei Francisc, în vârstă de 56 de ani, cel care împingea scaunul cu rotile al lui Bergoglio, care l-a însoţit şi la spitalul Gemelli de-a lungul spitalizărilor şi i-a stat alături până în ultimele clipe de viaţă, a oferit un interviu pentru Corriere della Sera la un an după moartea Suveranului Pontif.
Strappetti a început să lucreze la Spitalul Gemelli la vârsta de 20 de ani, apoi s-a alăturat echipei medicale a Vaticanului și, în timpul carierei sale, i-a asistat și pe Ioan Paul al II-lea și pe Papa Ratzinger. Acum face parte din personalul care îl îngrijeşte pe Leon al XIV-lea.
Strappetti a păstrat parfumul Papei Francisc ca amintire şi ori câte ori i se face dor desface sticla de colonie de la Farmacia Vaticanului „cu care Papa și-a umezit fața înainte de a pleca din Santa Marta” și o miroase. „Așa că într-o clipă”, spune el, „tot ce s-a întâmplat îmi revine în minte”. Asistentul medical va fi prezent și în băncile bisericii Santa Maria Maggiore, unde este înmormântat Papa, la prima slujbă aniversară care are loc marţi, 21 aprilie: „ A fost ca un al doilea tată pentru mine și încă îmi este foarte dor de el.” Are chiar și o fotografie a sa pe bordul mașinii sale.
- Aţi rămas lângă sicriul deschis al Papei timp de două zile și jumătate. De ce?
„Pentru că am îngrijit cu dragoste trupul Sfântului Părinte până la sfârșit și de aceea am simțit nevoia să am grijă de el și în acel moment, gata să intervin pentru orice nevoie apărută din cauza expunerii îndelungate a trupului în faţa credincioșilor.”
-Aţi trăit alături de Papa Francisc întreaga încercare a bolii sale și, cu siguranță, cea mai frumoasă zi a fost Duminica Paștelui, 20 aprilie 2025, în ajunul morții sale, acum un an.
„Da, pot acum să dezvălui ceva ce am ținut mereu pentru mine. În ziua aceea, după binecuvântarea Urbi et Orbi și turul în Piaţa San Pietro printre credincioşi, când ne-am întors la Santa Marta, era epuizat, dar fericit, ca un copil căruia i s-a dat un borcan de ciocolată. În lift, unde am fost lăsați eu și el, o lacrimă i-a curs pe față.”
- Era o lacrimă de bucurie. Papa Francisc, de fapt, v-a spus: „Mulțumesc că m-ai adus înapoi în piață.” Îi promiseserăţi, nu-i așa?
„Da, nu-i plăcea să fie internat în spital. De fiecare dată când trebuia să meargă la Spitalul Gemelli, spunea mereu în glumă: «Vei vedea, acum cardinalii se pregătesc pentru Conclav».” Dar pe 14 februarie, starea lui devenise cu adevărat gravă , așa că i-am spus: «Sfinte Părinte, trebuie să mergem la spital».” A oftat: «Aceasta este ultima dată când văd Santa Marta, nu-i așa?» Și acolo i-am făcut promisiunea: «Vă voi aduce înapoi aici îmbrăcat în Papă». Și așa a fost.”
- Wojtyla a fost proclamat „sfânt imediat”. Credeți că această cale este și pentru Francisc?
„Francisc a spus întotdeauna: numai Isus poate face miracole. Dar nu neg că există cazuri care vor trebui evaluate. De către Biserică și de către știință. Mă refer la persoane afectate de boli grave care au fost vindecate. Vom vedea. Dar pentru mine Francisc este deja un sfânt.”
-În zorii zilei în a doua zi de Paște, s-a întors spre dumneavoastră, v-a luat de mână și a închis ochii pentru totdeauna. Ce v-a unit atât de mult?
„Poate a fost faptul că l-am văzut ca persoană, înainte de a fi Papă. Așa că era firesc să aibă încredere. În Duminica Paștelui, înainte de turul cu Papamobilul, era îngrijorat: «Voi putea să urc în jeep?», m-a întrebat. «Dacă ne vede cineva cât suntem acolo?». Grijile unui om normal, pe scurt, al cărui genunchi drept îl doare atât de tare încât nu-și poate încălța pantofii, dar totuși nu-i este rușine să ceară ajutor. Și a mai spus: «Știi de ce am încredere în tine? Am făcut niște cercetări, am aflat că faci bine tuturor, nu ți s-a urcat la cap». Dar ironia ne-a unit profund. În fiecare dimineață, când se trezea, mă întreba: «Bună, cine a murit astăzi?». Așa era el.”
- În cele 38 de zile petrecute în Spitalul Gemelli, mii de oameni s-au adunat în jurul lui.
„Da, a fost fericit de toată acea afecțiune, s-a bucurat nespus când a aflat că dansatorii argentinieni începuseră să danseze sub ferestrele lui.”
- Ce a mai rămas din Francisc, Strappetti?
„Vrei să spui dincolo de parfumul său și de această imensă fericire care mă cuprinde? Am rămas cu numeroasele cărți de bucate pe care mi le-a dat, știind despre a doua mea viață de bucătar aspirant. Și apoi cuvintele frumoase pe care i le-a spus într-o zi partenerei mele, Barbara, mulțumindu-i că a suportat o viață atât de complicată alături de asistentul Papei. Și fiului meu, Mattia, care în copilărie juca portar ca el în Argentina . A murit într-o clipă, nu mă așteptam . Un accident vascular cerebral: sper că nu a suferit.”
- Și dimineața cu poncho-ul? Cum a decurs?
„O, da, 10 aprilie! Ne plimbam liniștiți pe coridorul bisericii Santa Marta când, dintr-o dată, mi-a spus: «Aș vrea să merg la bazilică, trebuie să vorbesc cu restauratorii Altarului Scaunului». Eu nu purtam sacoul, iar el era îmbrăcat cu poncho-ul argentinian pe care îl purta în camera lui. L-am întrebat: «Dar dacă ne văd?» Și el a spus: «Hai să mergem oricum». Dar era un fotograf. A doua zi, când l-am trezit, i-am spus. Și el a spus: «Bine, atunci mergem și astăzi!». Fotografia aceea a făcut înconjurul lumii.”
- Glumeaţi mult, ca un tată și un fiu.
„Da, dar odată, însă, am devenit serios și i-am mărturisit că sunt divorțat. «Care e problema?», a spus el. Apoi a întrebat: «Dar te lasă să iei împărtășania?» Și a adăugat: «Pentru că altfel, spune-mi numele acelor preoți care refuză și mă duc să vorbesc cu ei!». Un Papă surprinzător, curajos și vesel. De aceea îmi este dor de el și merg adesea să-l văd la Santa Maria Maggiore.”
- Pentru a-l saluta?
„Da, mă duc la mormântul lui, îi duc un trandafir alb și îi spun o glumă. Poate că râde.”
Ştiri video recomandate
