O poveste de viaţă incredibilă. La 103 ani, o femeie a împărtăşit secretul logevităţii sale: găteşte, râde mult şi iubeşte

Giovanna Grassi, o femeie în vârstă de 103 ani care locuieşte la Milano, în Italia, a oferit un interviu pentru publicaţia La Repubblica în care a împărtăşit tuturor secretul logevităţii sale şi a unei vieţi trăite cu zâmbetul pe buze.

Giovanna Grassi are 103 ani și spune că secretul ei este "să gândești pozitiv, să râzi des și să iubești mult". La vârsta ei înaintată, locuiește singură într-un apartament în care o peruancă, Gabriella, o ajută la curățenie câteva ore pe săptămână.

- Cum te descurci, Giovanna, cu gătitul şi cumpărăturile?

Giovanna Grassi: Mă organizez. Îmi place să gătesc şi fac totul singură. Mă duc la piață să fac cumpărături, când vânzătorii ambulanți știu câți ani am, mă complimentează. Unii chiar îmi cer să facem o fotografie împreună.

- Într-adevăr, nu oricine poate trăi singur la vârsta lui.

Giovanna Grassi: Sunt bine, duc o viață liniștită. Citesc ziarele în fiecare zi, fac cuvinte încrucișate, ceea ce este foarte bun pentru minte. Dorm bine, chiar dacă nu adorm seara înainte de miezul nopții, mănânc sănătos, iau spirulină, mă uit puțin la televizor, dar nu la talk-show-uri. Mă plictisesc.

- Rudele tale vin să te viziteze?

Giovanna Grassi: Fiica mea Beatrice îmi aduce cumpărături bio și vine să mă viziteze de câteva ori pe săptămână. Astăzi mi-a adus aparatul auditiv, care tocmai a fost la întreţinere. Apoi, din când în când, vin ginerele meu Martino și nepoata mea Olivia, care este bucuria și viitorul meu. Pe nepoți îi iubesc într-un mod diferit decât pe copiii mei. Ei sunt viața.

- Nu te simți singură?

Giovanna Grassi: Nu, deloc. Citesc mult, îmi păstrez memoria activă, nu mă deranjează să fiu singură. Desigur, în fiecare dimineață când mă trezesc, îi mulțumesc Domnului și în rugăciuni spun "Am petrecut o altă zi azi". Am citit că există o doamnă de 114 ani care face și cuvinte încrucișate și crede că Domnul o ține în viață. Știu că pot muri în orice moment, dar nu îmi fac griji pentru asta.

- Ce se întâmplă dacă ți se întâmplă un accident?

Giovanna Grassi: Săptămâna trecută am căzut în baie: eram singură, am simţit că mă prăbușesc, chiar m-am lovit la cap, dar am reușit să mă ridic și acum sunt bine. Memoria mi-a rămas intactă și gândesc lucid ca înainte.

- Pe cine suni dacă ai nevoie de ajutor?

Giovanna Grassi: Am telefonul meu mobil, nu un smartphone, ci un telefon mobil special pentru bătrâni. Și apoi am norocul să o am pe vecina de pe palier, Giuliana, și ea este singură, are 70 de ani, o femeie foarte cultă, a scris o carte de poezii. Ea este cea mai bună prietenă a mea, are cheile casei, o pot suna oricând. Ea este dispusă să facă orice pentru mine. Când fiica mea nu poate veni, Giuliana îmi cumpără ziarele. Sunt norocoasă să am o astfel de prietenă.

- Cum o duci cu sănătatea?

Giovanna Grassi: Mă descurc. Anul acesta nici nu mi-am facut vaccinul antigripal şi am tuşit doar puţin. Cred că ceea ce mă salvează este capul meu, care funcționează bine, acesta este secretul. Întotdeauna îi spun nepoatei mele Olivia că trebuie să aibă grijă de capul ei.

- Ai vreun secret, vreun factor ereditar care te ajută?

Giovanna Grassi: Fac exerciții faciale și gimnastică, am un manual pe care l-am cumpărat din America. Și nu mă neglijez, nu mă las, mă îmbrac elegant. Cineva de la piață m-a complimentat pentru că sunt elegantă și mi-a spus că ar trebui să merg la televizor. Gândește-te la asta.

- Ai o poveste foarte deosebită. Eşti de origini din Napoli, ai trăit în America și apoi te-ai întors în Italia la Milano.

Giovanna Grassi: Când am împlinit 100 de ani, primarul Sala mi-a dat premiul orașului, m-am bucurat foarte mult. Iubesc Milano, am sosit în 1963 de la New York, cu o zi înainte de moartea lui Kennedy, iar împreună cu soțul și doi copii am stat trei luni la hotelul de lângă Piazza Cavour, înainte de a ne găsi o casă. 

- Care este cea mai mare emoție pe care ai simţit-o de curând?

Giovanna Grassi: Văzând-o pe nepoata mea Olivia întoarsă acasă, după ce a petrecut un an în Peru unde a prestat serviciu public internațional. În timp ce ea era plecată, m-am rugat să rămân în viață până când ea s-a întors și Dumnezeu m-a auzit. Apoi m-am bucurat să o văd şi la licenţă. Am fost la petrecere cu toți prietenii ei. Am o viață fericită, fiecare zi este un dar.