Antena 3 CNN Externe Mapamond Un bărbat a primit din greșeală un salariu de 330 de ori mai mare. Compania i-a cerut înapoi banii, dar el a refuzat și a demisionat

Un bărbat a primit din greșeală un salariu de 330 de ori mai mare. Compania i-a cerut înapoi banii, dar el a refuzat și a demisionat

D.C.
1 minut de citit Publicat la 17:25 03 Oct 2025 Modificat la 17:43 03 Oct 2025
un barbat scoate bani de la bancomat
Un bărbat a primit din greșeală un salariu de 330 de ori mai mare FOTO: Getty Images

Un bărbat din Chile, angajat la o firmă de mezeluri, a primit, din greșeală, un salariu de 330 de ori mai mare decât cel prevăzut în contract. Trezindu-se milionar peste noapte, el a decis să nu mai înapoieze banii, iar a doua zi și-a dat demisia. După ce compania a dus o luptă de 3 ani în justiție pentru recuperarea banilor, acum, instanța i-a dat câștig de cauză bărbatului.

Povestea a început pe 30 mai 2022, când unul dintre angajații Cial, un grup de firme din domeniul procesării de carne, angajat pe postul de asistent de depozit cu un salariu de 500.000 de pesos cilieni, adică 519 dolari, a constatat că primise în cont 165.398.851 de pesos (171.303 de dolari), o sumă de 330 de ori mai mare decât salariul său, relatează Diario Financiero

Și-a informat șeful direct despre această situație, iar acesta s-a adresat departamentului de resurse umane pentru a sesiza situația, iar o angajată a constatat că se făcuse o greșeală.

În ziua cu pricina, angajatul a promis că va merge la bancă și va returna suma.

Nu numai că nu a făcut acest lucru, ci, mai mult, a doua zi și-a angajat un avocat care a înaintat companiei, din partea lui, demisia. Fostul angajat a fost acționat în justiție.

Avocatul Alejandro Díaz, care îl reprezintă pe fostul angajat al Cial Alimentos, a declarat la momentul respectiv: „Din punct de vedere juridic, considerăm că nu există nicio infracțiune. Tribunalele sunt cele chemate să decidă”.

A urmat un lung șir de procese și după mai bine de 3 ani instanța l-a absolvit pe bărbat de orice vină, hotărând că acesta nu se face vinovat de furt, ci doar a beneficiat de o plată necuvenită. Astfel, au fost ridicate toate sechestrele de pe conturile bărbatului, iar acesta a rămas cu banii.

„A fost declarat nevinovat, exact cum afirmasem de la început”, a spus avocatul Díaz.

Însă compania este decisă să-și recupereze banii și va iniția alte proceduri. „Cial va exercita toate acțiunile legale prevăzute de normele în vigoare, formulând o cerere de anulare, pentru ca hotărârea să fie revizuită”, a transmis Cial într-un comunicat pentru Diario Financiero.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close