Antena 3 CNN › Externe › Mapamond › Un bărbat cu un detector de metale a fost atât de norocos încât a descoperit al doilea tezaur vechi de 3.000 de ani, în doi ani

Un bărbat cu un detector de metale a fost atât de norocos încât a descoperit al doilea tezaur vechi de 3.000 de ani, în doi ani

D.C.
3 minute de citit Publicat la 17:05 07 Oct 2026 Modificat la 17:24 07 Oct 2026
Un bărbat cu un detector de metale a fost atât de norocos încât a descoperit al doilea tezaur vechi de 3.000 de ani, în doi ani
Mariusz Stepien a descoperit cea mai recentă comoară, veche de 3.000 de ani, în 2022 FOTO: Mariusz Stepien/ National Museums Scotland

Un bărbat pasionat de detectarea metalelor a fost atât de noroc încât a descoperit două tezaure din Epoca Bronzului în decurs de doi ani.

Mariusz Stepien a descoperit cea mai recentă comoară, veche de 3.000 de ani, în 2022, la doar 10 kilometri distanță de locul în care a descoperit Tezaurul de la Peebles, în 2020, în regiunea Scottish Borders, potrivit BBC.

După ce a detectat mai întâi un cap de topor, el a observat și alte obiecte din bronz în pământ și a raportat descoperirea Unității pentru Tezaure Arheologice, care, la rândul său, i-a informat pe arheologii de la Muzeul Național al Scoției.

„Având în vedere că am descoperit anterior Tezaurul de la Peebles, este cu totul extraordinar să mă gândesc că cele două descoperiri pe care le-am făcut atât de aproape una de cealaltă ar putea avea legătură”, a spus Mariusz Stepien.

Denumit Tezaurul de la Blyth, noul tezaur descoperit de Stepien include câteva obiecte remarcabile datând din epoca târzie a bronzului, din jurul anilor 1150–800 î.Hr..

Printre acestea se numără două capete de topoare din bronz și forme de lut care ar fi putut fi folosite pentru confecționarea unora dintre piesele unice din bronz descoperite în apropiatul Tezaur de la Peebles.

Tezaurul include, de asemenea, un lingou complet de cupru, despre care se spune că este primul de acest fel descoperit în Scoția.

Săpăturile efectuate de arheologi au scos la iveală și o movilă antică din piatră.

Tezaurul a fost adus între timp la Centrul de Colecții al Muzeului Național al (NMS) Scoției din Edinburgh, pentru conservare și analiză.

Experții speră că analiza lingoului ar putea indica sursa geografică a metalelor utilizate la confecționarea obiectelor din bronz din ambele tezaure.

Dr. Matthew Knight, curator al colecțiilor preistorice și din epoca bronzului de la NMS, a declarat: „Aceasta este una dintre acele descoperiri arheologice clasice care, la început, nu par să fie ceva deosebit, dar care se dovedesc, de fapt, cu adevărat extraordinare și au multe povești de spus. Este foarte rar ca materialele din care au fost realizate tiparele să supraviețuiască, astfel încât descoperirea este una specială prin ea însăși, însă apropierea și legătura cu Tezaurul de la Peebles o fac cu atât mai extraordinară.

Trebuie să-i mulțumim descoperitorului care, la fel cum a procedat și în cazul Tezaurului de la Peebles, a raportat imediat descoperirea Unității pentru Tezaure Arheologice. Acest lucru ne-a permis să înțelegem mai bine acest context important și să excavăm materialele rapid și în siguranță”.

Mariusz Stepien a spus că așteaptă acum cu nerăbdare să vadă ce informații suplimentare vor putea oferi cercetările despre cele două tezaure și despre oamenii care le-au creat.

„Când am descoperit pentru prima dată Tezaurul de la Blyth, am fost încântat să găsesc mai multe materiale din epoca bronzului într-o zonă despre care știam deja că are o importanță arheologică deosebită”, a spus el.

„În acel moment, nu aveam nicio idee cât de importantă s-ar putea dovedi a fi descoperirea. Având în vedere că descoperisem anterior Tezaurul de la Peebles, este cu totul extraordinar să mă gândesc că cele două descoperiri pe care le-am făcut atât de aproape una de cealaltă ar putea avea legătură.

Să găsești ceva este un lucru, dar să vezi câtă muncă este necesară pentru a înțelege, conserva și cerceta descoperirea a fost o parte cu adevărat interesantă a întregii experiențe. Sunt foarte mulțumit că am putut juca un mic rol în acest proces și aștept cu nerăbdare să văd ce vor dezvălui cercetările și lucrările de conservare ulterioare despre ambele tezaure și, în cele din urmă, despre oamenii care s-au aflat în spatele lor”, a mai spus bărbatul.

Conform legislației scoțiene, descoperirile arheologice făcute în Scoția trebuie raportate Unității pentru Tezaure Arheologice, cu sediul la NMS, unde sunt înregistrate și evaluate.

Descoperirile importante pot fi revendicate în numele Coroanei de către King’s and Lord Treasurer’s Remembrancer și repartizate muzeelor prin intermediul sistemului de gestionare a tezaurelor, unde pot fi conservate și puse la dispoziția publicului.

De când Tezaurul de la Peebles a fost repartizat NMS, curățarea și conservarea acestuia au scos la iveală o nuanță argintie neașteptată a materialului din bronz, aspect pus pe seama nivelurilor ridicate de staniu de la suprafață.

Se consideră că acest lucru este rezultatul unei tehnici deliberate de îmbogățire a suprafeței, realizată de meșteșugari cu un nivel ridicat de pricepere.

NMS a precizat că cercetările suplimentare asupra Tezaurului de la Peebles și Tezaurului de la Blyth vor continua.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close