Un nou episod apare în disputa care durează de aproape doi ani între INPS (instituția italiană de pensii) și mai mulți pensionari. Printre ei și Angelo Menapace, fost brutar din Tuenno, căruia în ianuarie 2024 i s-a cerut să ramburseze 19.000 de euro după ce și-a ajutat vărul, proprietarul unei pescării. Pentru cele 30 de ore de muncă, Menapace primise doar 280 de euro, scrie Corriere della Sera.
După notificarea primită de la INPS, pensionarul a depus imediat contestație la Tribunalul Muncii din Trento. La 30 iunie, neavând o soluție clară, acesta a cerut sprijin și președintelui Republicii Italiene. Răspunsul primit a fost însă dezamăgitor: șeful statului nu poate interveni în deciziile instituțiilor autonome ale statului.
Originea problemei: o circulară internă
Avocatul pensionarului, Giovanni Guarini, explică faptul că INPS își bazează sancțiunile pe o simplă circulară internă care prevede că persoanele pensionate în regimul quota 100 își pierd integral pensia anuală dacă desfășoară ulterior activități salarizate. „Acea circulară nu are valoare juridică”, subliniază avocatul.
Intervenția Curții Constituționale
Situația a căpătat o turnură importantă după ce Curtea Constituțională a fost sesizată de Tribunalul din Ravenna, care considera că interpretarea sancțiunii — pierderea unui an întreg de pensie — este neconstituțională, întrucât lasă pensionarii fără mijloacele minime de subzistență, contrar articolului 38 din Constituție.
Judecătorii au declarat însă sesizarea inadmisibilă, dar cu o precizare esențială: decizia Curții de Casație, care susținea interpretarea dură a INPS, nu este singura posibilă și nu este obligatorie pentru instanțele inferioare. Astfel, judecătorii pot adopta soluții conforme Constituției, așa cum deja au făcut Curtea de Apel din Trento și Tribunalul din Rovereto.
„Partida se redeschide”
„Este o veste extrem de importantă”, a spus avocatul Guarini. „Curtea Constituțională arată clar că instanțele pot alege o interpretare mai justă, care să nu lase pensionarii fără resurse. Decizia Curții de Casație nu este obligatorie. Practic, partida se redeschide.”