Antena 3 CNN Externe Mapamond Un tânăr din Ucraina s-a dat român și a trăit 6 ani în Italia: „Nu voiam să fac armata și să fiu trimis pe front”. Cum a fost prins

Un tânăr din Ucraina s-a dat român și a trăit 6 ani în Italia: „Nu voiam să fac armata și să fiu trimis pe front”. Cum a fost prins

R.M.
1 minut de citit Publicat la 14:06 20 Noi 2025 Modificat la 19:47 21 Noi 2025
ucraina2
Tânărul susține că susține că a fugit pentru a nu fi trimis pe front / Foto: Facebook/Armata Ucrainei

Un tânăr ucrainean de 26 de ani, care a trăit timp de șase ani în Bergamo folosind documente românești false, a fost descoperit după un accident minor produs autostrada A4 din Italia. Bărbatul susține că a fugit pentru a nu fi trimis la război.

Pentru a evita să fie trimis pe front, tânărul s-a dat drept român și și-a construit o viață completă la Bergamo, scrie publicația Corriere della Sera.

Avea toate actele pe numele fals de Sergiu Volzian: permis de conducere, carte de identitate, mașină, contract de muncă, asigurare de sănătate și contract de închiriere.

Însă, viața lui dublă a fost descoperită în urma accidentului din data de 26 septembrie, pe A4. Incidentul a dus la descoperirea adevăratei sale identități și la arestarea sa în fața firmei unde lucra, în Azzano.

„Știam că va veni ziua asta”, spune într-o italiană nesigură tânărul de 26 de ani, prezentându-se cu numele lui real, Anatolj Zem. 

A primit o pedeapsă de 16 luni de închisoare cu suspendare

În accidentul de pe autostradă nu au existat răniți, însă au intervenit agenții Poliției Rutiere din Seriate, care au verificat actele tuturor celor implicați, inclusiv pe ale lui Zem - încă „Sergiu Volzian” în documente.

Nu era prima dată când trecea prin astfel de controale. Anterior fusese chiar vizat într-o sesizare, după ce a însoțit un prieten care cumpărase o armă falsă într-un parc.

Procesul rapid s-a încheiat cu o pedeapsă de 16 luni cu suspendare. „Nu voiam să fac armata și să risc să fiu trimis pe front”, a explicat tânărul, care era alături de mama sa. 

Acesta nu va fi obligat să se întoarcă în Ucraina.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close