Patru posturi de televiziune americane ce fac parte dintr-un grup constituit la Casa Albă pentru a transmite zilnic imagini din activitatea președintelui Donald Trump au anunțat luni că se retrag din această activitate, anunță CNN.
Cele patru posturi sunt CBS, ABC, NBC și Fox News. Ele și-au justificat decizia invocând solidaritate cu CNN, al cincilea post ce face parte din acest grup și care a primit interdicție la Casa Albă.
"Începând de astăzi, televiziunile nu vor mai acoperi evenimentele la care participă președintele", a declarat reprezentantul Fox News, Bryan Boughton, organizator al grupului.
"Este esențial pentru marele public să primească informații corecte și independente asupra guvernului. Nicio administrație nu ar trebui să restrângă accesul unui organism de presă pentru că nu este de acord cu abordarea acestuia", au transmis într-un comunicat comun cele cinci posturi membre, CNN, CBS, ABC, NBC și Fox News.
Ce este grupul care transmite zilnic activitatea lui Donald Trump
Misiunea grupului care acoperă mediatic activitatea președintelui SUA este ca posturile membre, altfel concurente, să-l filmeze prin rotație pe liderul de la Washington pe tot parcursul zilei și să distribuie imagini cu activitățile acestuia.
Un sistem similar există pentru jurnaliștii din presa scrisă, agenții de știri și fotoreporteri. Participarea la aceste grupuri media asigură un acces privilegiat la președinte, iar instituțiile media membre acceptă în schimb să difuzeze imaginile, declarațiile și observațiile colectate.
În virtutea mecanismului de rotație, postul CNN ar fi trebuit să-și desfășoare activitatea săptămâna aceasta, de luni până miercuri, când Trump se află la New York pentru Adunarea Generală a ONU.
Dar acest post a primit vineri interdicție la Casa Albă, împreună cu postul MS Now și cu publicația online Politico, pe care Trump le-a acuzat că "difuzează știri false" într-o postare pe rețelele de socializare.
"Aceste organizații mass-media "nu ar trebui să poată să scrie sau să relateze în mod constant FICȚIUNI și MINCIUNI atunci când se referă la președintele Statelor Unite", a adăugat el.
Interdicția nu este determinată de vreun incident anume, ci "este vorba, pur și simplu, de o acumulare de relatări din ultimii ani", a precizat liderul de la Casa Albă, care a avertizat că "vor urma și alte organizații mass-media de știri false".
Având cunoștință de interdicție, jurnaliștii CNN, MS NOW și Politico ce aveau acreditări la Casa Albă au încercat totuși să intre acolo sâmbătă, dar nu li s-a dat voie și au mediatizat situația.
Posturile interzise de Trump se adresează justiției
Prin urmare, cele trei organizații mass-media au anunțat luni că se vor adresa justiției. "În această dimineață, am notificat guvernul că inițiem astăzi o procedură judiciară pentru a ne apăra drepturile în baza Primului Amendament (al Constituției SUA) și a principiului conform căruia nu guvernul decide ce publică presa", au transmis ele într-un comunicat comun postat pe X.
Tot luni, într-un nou mesaj pe rețelele de socializare, Trump a acuzat o parte a presei că reprezintă "o amenințare pentru securitatea națională" și a promis o ofensivă împotriva instituțiilor media care răspândesc "informații false", o practică jurnalistică despre care a afirmat că "s-a răspândit precum un cancer".
Noul episod reflectă relația constant dificilă dintre președintele republican și presa mainstream, pe care o acuză de partizanat împotriva lui și în favoarea democraților.