Deputații AUR, în frunte cu președintele partidului, George Simion, au protestat luni în Parlament, după ce procurorii DIICOT l-au dus pe fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu la audieri. Parlamentarii au avut la ei pancarte pe care au scris „Opriți poliția politică”, iar deputatul Dan Tanasă a declarat că Georgescu este „hăituit” și i s-au „fabricat dosare penale fără probe”. Într-o postare pe Facebook, George Simion a scris că deputații AUR au părăsit sala de plen în semn de protest și vor continua să fie alături de Călin Georgescu „în toate atacurile pe care le suferă”.
Aleşii AUR s-au strâns în faţa tribunei Camerei Deputaţilor cu pancarte pe care era scris „Opriţi poliţia politică!”, relatează Agerpres.
Protest AUR în Parlament: „Este o chestiune care revoltă întreaga ţară”
Deputatul AUR Dan Tanasă a cerut cuvântul pe procedură şi a afirmat că ceea ce s-a întâmplat luni în România, respectiv perchezițiile la locuința lui Călin Georgescu și audierea acestuia, „ar trebui să revolte orice persoană de bun simţ".
Tanasă a susținut, de la tribuna Parlamentului, că fostul candidat la prezidențiale a fost „târât la instanțe de sute de ori fără niciun fel de probă”. El a acuzat chiar că i s-au „fabricat” dosare penale.
„Un om a fost interzis în alegerile prezidenţiale. Un om a fost târât la instanţe de zeci, de sute de ori, fără niciun fel de probă, fără niciun cel de acuzaţie, iar astăzi v-aţi apucat să fabricaţi dosare penale fără probe. Consideraţi să hăituiţi un om care a greşit că a arătat faţa hâdă a sistemului şi a câştigat nişte alegeri.
Orice om de bun simţ ar trebui să găsească această situaţie absolut revoltătoare, pentru că ceea ce s-a întâmplat astăzi, acest spectacol, noi l-am mai văzut în România în perioada Coldea - Kovesi. Este o chestiune care revoltă întreaga ţară.
Unui om i se sparge poarta la 6 dimineaţa, presa este chemată la 6 dimineaţa ca să ne arate nouă cum îi sparg uşa unui cetăţean român care până acum n-a fost condamnat pentru absolut nimic, dar căruia i s-au interzis drepturi, este hăituit, este chemat...”, a spus Tanasă.
În acest moment, președintele de şedinţă, Natalia Intotero, i-a oprit microfonul lui Tanasă şi i-a urat lui George Simion „La mulţi ani”.
Dan Tanasă a continuat să vorbească fără microfon timp de câteva minute. Intotero le-a cerut chestorilor să facă ordine, după care a anunţat că AUR părăseşte sala.
Președintele AUR, George Simion, a postat luni seara, pe Facebook, două fotografii de la protestul din Parlament și a anunțat că AUR va continua să fie alături de Călin Georgescu.
„Nu vom vota guvernul Siegfried în ciuda tuturor presiunilor, nu ne doborâți! Am părăsit sala de plen și vom continua să fim alături de Călin Georgescu în toate atacurile pe care le suferă! Înainte, popor român”, a scris Simion pe Facebook.
Deputat USR: „Simion a primit azi cel mai frumos cadou”
Deputatul USR Cezar Mihail Drăgoescu a cerut, la rândul său, cuvântul şi a criticat protestul parlamentarilor AUR.
„Nu ştiu dacă vă place, stimaţi colegi de la PSD, că aţi transformat acest for într-un circ. Am venit la începutul şedinţei, am văzut la prezidiu doi reprezentanţi AUR. Nu ştiu prin ce, de fapt ştim prin ce măsuri au ajuns acolo, probabil cu acordul domnului Grindeanu. Şi încă o dată v-au ţepuit şi au venit să facă un protest ad-hoc.
Totodată, eu cred că George Simeon astăzi a primit cel mai frumos cadou de ziua lui. (...) Voi faceţi circ în ţara asta, altceva nu sunteţi în stare, decât de marketing şi circ politic, da? Şi vă prefaceţi în frunte cu sărbătoritul zilei, Simion, că sunteţi supăraţi când el azi a primit cel mai frumos cadou. Ar trebui să-l aplaudaţi”, a afirmat Drăgoescu.
Călin Georgescu, reținut de DIICOT
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înşelăciune.
Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineaţa şi dus la locuinţa sa din Mogoşoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziţii. În casa lui Călin Georgescu au fost găsiți 4.000 de euro. De asemenea, au fost ridicate acte, calculatoare și laptopuri. În mașina acestuia a fost găsit un aparat de bruiaj care poate opri semnal pe un anumit perimetru.
După percheziții și audieri, Călin Georgescu a fost reținut și dus în arest.
„La data de 21 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a doi inculpați, cetățeni români, cu vârstele de 64 și 47 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată”, a transmis DIICOT într-un comunicat de presă.
Procurorii cer să fie arestat pentru 30 de zile.