Antena 3 CNN Externe Michelle Bachelet, din nou preşedinte al Chile

Michelle Bachelet, din nou preşedinte al Chile

Michelle Bachelet, din nou preşedinte al Chile
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.Z.    |    16 Dec 2013   •   08:58

Socialista Michelle Bachelet a câştigat detaşat duminică alegerile prezidenţiale din Chile în faţa conservatoarei Evelyn Matthei şi va trebui să realizeze reformele profunde pe care le-a promis, informează France Presse, potrivit Agerpres.

 
După un prim mandat în 2006-2010, Bachelet a fost aleasă cu peste 60% din sufragiile exprimate duminică, potrivit primelor rezultate parţiale din 56% din birourile electorale.
 
Mare favorită, Michelle Bachelet, 62 de ani, medic de formaţie şi prima femeie aleasă la conducerea unei ţări sud-americane în 2006, a confirmat pronosticurile care îi promiteau o victorie foarte confortabilă.
 
În cursul campaniei, fosta preşedintă a promis să demareze în primele 100 de zile după alegerea sa un ambiţios program de reforme.
 
Acest program se bazează în special pe o revizuire a Constituţiei din 1980, moştenită de la dictatură, o reformă fiscală vizând o creştere a impozitării societăţilor de ordinul a 8 miliarde de dolari (3% din PIB), destinată în special unei reforme a sistemului educativ pentru a institui o educaţie publică de calitate, ameliorarea sistemului de sănătate şi a serviciilor publice.
 
Peste 13 milioane de alegători - dintr-o populaţie de circa 16,5 milioane de locuitori - au fost chemaţi la urne.
 
Abolirea votului obligatoriu datează din 2011. La alegerile municipale din octombrie 2012, absenteismul a atins 60%. 
 

×
Subiecte în articol: Chile
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close