x close

Miracol confirmat: Papa Ioan Paul al II-lea a vindecat o călugăriţă de Parkinson

de Antena3    |    05 Ian 2011   •   10:25
Miracol confirmat: Papa Ioan Paul al II-lea a vindecat o călugăriţă de Parkinson Foto: clericalwhispers.blogspot.com

O vindecare miraculoasă atribuită fostului Papă Ioan Paul al II-lea a fost confirmată de o comisie medicală de la Vatican, potrivit presei italiene. Comisia califică drept un miracol vindecarea unei călugăriţe franceze de maladia lui Parkinson, de care a suferit şi defunctul Papă.

Miracolul mai trebuie ratificat şi de actualul Suveran Pontif, Benedict al XVI-lea. Decizia ar permite continuarea procedurii de beatificare a lui Ioan Paul al II-lea, prima etapă spre intrarea sa în rândul sfinţilor catolici.

Ziarele italiene cred că fostul Papă ar putea fi beatificat în luna aprilie.


Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati