Antena 3 CNN Externe NATO sfidează Rusia și anunță că Ucraina a fost invitată la Summit-ul de la Haga. Ce spune despre retragerea SUA din Europa

NATO sfidează Rusia și anunță că Ucraina a fost invitată la Summit-ul de la Haga. Ce spune despre retragerea SUA din Europa

A.I.
2 minute de citit Publicat la 13:53 04 Iun 2025 Modificat la 14:05 04 Iun 2025
secretar general nato 2025 mark rutte
Secretarul general al NATO, Mark Rutte. Sursa foto: Getty Images

Alianța militară nord-atlantică, NATO, a invitat Ucraina să participe la Summit-ul organizației organizat la Haga în perioada 24 - 26 iunie.

Confirmarea a venit miercuri din partea secretarului general NATO, Mark Rutte.

Rutte, care a vorbit la Bruxelles înaintea reuniunii Grupului de Contact pentru apărarea Ucrainei, a subliniat nevoia ca alianța militară să adopte ținte "mai ambițioase", care să adreseze noile amenințări în creștere.

Interzicerea aderării Ucrainei la NATO se numără printre condițiile avansate de Rusia într-un memorandum înaintat luni delegației de la Kiev, cu ocazia discuțiilor de la Istanbul.

Miercuri, la Bruxelles, Mark Rutte a fost întrebat în legătură cu absența secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, de la reuniunea reprezentanților celor peste 50 de aliați care susțin Ucraina în fața Rusiei.

Rutte a răspuns că SUA "vor fi reprezentate la alt nivel" la eveniment și a adăugat că Statele Unite "rămân deplin angajate" față de NATO și de susținerea Ucrainei.

Mark Rutte: SUA nu au în acest moment planuri de retragere din Europa

Potrivit secretarului general, "nu există planuri în acest moment" pentru retragerea trupelor americane din Europa.

"Ei (Statele Unite) se așteaptă ca aliații europeni și canadieni să cheltuiască mult mai mult. Așa că trebuie să creștem cheltuielile în primul rând, pentru că trebuie să atingem toate acele obiective de capacitate și să eliminăm decalajele pe care le mai avem.

Asta, pentru a ne asigura că putem lupta și împotriva rușilor, dacă aceștia vor încerca să ne atace în trei-cinci ani, dar și pentru a ne alinia la Statele Unite", a afirmat Mark Rutte.

El a mai spus că Hegseth va veni la discuțiile membrilor NATO în cursul zilei de joi.

Omul lui Putin spune că scopul negocierilor de pace este să asigure Rusiei o victorie completă în Ucraina

Negocierile purtate cu Ucraina urmăresc să asigure Rusiei o victorie rapidă și completă, a declarat marți Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate rus, citat de presa internațională.

"Negocierile de la Istanbul nu au ca scop un compromis de pace în condițiile 'delirante' impuse de altcineva, ci asigurarea victoriei noastre rapide și distrugerea completă a regimului neonazist. Despre asta este vorba în memorandumul rus publicat ieri", a scris Medvedev pe Telegram.

"Memorandumul" rus înaintat părții ucrainene prevede două scenarii pentru încheierea unui armistițiu. Primul scenariu cere Ucrainei să se retragă complet din cele patru regiuni anexate de Vladimir Putin prin decret în toamna anului 2022. 

Cealaltă variantă impune Kievului să înceapă demobilizarea militară și cere sistarea ajutorului militar și informațional occidental pentru Ucraina, retragerea personalului străin din țară, organizarea de alegeri în termen de 100 de zile de la încetarea legii marțiale și o amnistie pentru civilii ruși deținuți de Kiev.

Pentru o pace după armistițiu, Rusia mai vrea ca Ucraina să nu adere la nicio alianță militară, să fie recunoscută internațional anexarea Crimeei și a celorlalte regiuni ocupate de Moscova, și să fie ridicate sancțiunile impuse în contextul războiului.

Ucraina ar urma, de asemenea, să renunțe la revendicarea daunelor de război și să-și limiteze numărul forțelor militare.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close