Antena 3 CNN Externe Negocierile din aprilie, ultima şansă ca Iranul să evite războiul. SUA, mână în mână cu Rusia

Negocierile din aprilie, ultima şansă ca Iranul să evite războiul. SUA, mână în mână cu Rusia

Negocierile din aprilie, ultima şansă ca Iranul să evite războiul. SUA, mână în mână cu Rusia
Sursa foto: Foto: muftah.org
de O.P.    |    14 Mar 2012   •   09:35

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, i-a cerut şefului diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, să informeze Iranul că negocierile cu marile puteri prevăzute în aprilie reprezintă "ultima şansă" a Teheranului de a evita un război, relatează miercuri cotidianul Kommersant, citat de AFP.
  
"Negocierile prevăzute în aprilie între Iran şi şase mediatori internaţionali sunt ultima şansă pentru Teheran de a evita războiul. Hillary Clinton i-a cerut lui Serghei Lavrov să transmită acest mesaj autorităţilor iraniene", scrie publicaţia, citând un diplomat rus care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.
  
Clinton şi Lavrov au avut o întrevedere luni, la New York, după o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU.
  
Statele din grupul 5+1 (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania) iau în considerare o reluare a negocierilor, blocate de mai mult de un an, pe tema programului nuclear iranian.

Adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a recunoscut că situaţia privind Iranul se agravează, refuzând însă să vorbească despre o "ultimă şansă".
  
"Nu se vorbeşte niciodată despre ultima şansă. Totul depinde de voinţa politică, iar Rusia face totul pentru ca această voinţă să fie consolidată", a declarat Riabkov pentru Kommersant.

Deşi face apel la pace, Rusia se pregăteşte totuşi să facă faţă unor eventuale atacuri împotriva Iranului, potrivit Kommersant.
  
"Avem un plan de mobilizare" pentru a face faţă unui posibil val de refugiaţi, a afirmat o sursă din Ministerul rus al Apărării. Conform unei surse din Ministerul de Externe, un program clasat "top secret" a fost creat pentru a proteja cetăţenii ruşi în cazul unui război împotriva Iranului.
  
Statele Unite şi aliaţii lor occidentali au impus numeroase sancţiuni Iranului, pentru a încerca să determine ţara să renunţe la programul său nuclear, pe care îl suspectează că are un scop militar, deşi Teheranul dezminte.





×
Subiecte în articol: SUA Rusia Hillary Clinton
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close