Antena 3 CNN Externe O membră a grupului punk Pussy Riot nu se dezminte. A îndemnat la noi acţiuni politice, imediat după eliberare

O membră a grupului punk Pussy Riot nu se dezminte. A îndemnat la noi acţiuni politice, imediat după eliberare

 O membră a grupului punk Pussy Riot nu se dezminte. A îndemnat la noi acţiuni politice, imediat după eliberare
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
de S.T.    |    11 Oct 2012   •   10:06

Una dintre membrele grupului rus Pussy Riot, Ekaterina Samuţevici, eliberată miercuri în urma unui proces în apel, a îndemnat câteva ore mai târziu la noi acţiuni, într-o intervenţie pentru CNN, subliniind că lupta pe care o duce grupul punk nu s-a încheiat, relatează AFP.

"Nu am terminat şi nu vom înceta lupta politică pe care o ducem", a declarat Ekaterina Samuţevici pentru postul american. "Trebuie să acţionăm astfel încât ei să nu audă de concertele noastre înainte ca acestea să aibă loc, pentru a ne aresta", a continuat aceasta.

Ekaterina Samuţevici, în vârstă de 30 de ani, Nadejda Tolokonikova, în vârstă de 22 de ani, şi Maria Alehina, în vârstă de 24 de ani, au fost condamnate în primă instanţă, la 17 august, la câte doi ani de închisoare pentru "huliganism" şi "incitare la ură religioasă", pentru că au cântat în februarie, în Catedrala Mântuitorului, la doi paşi de Kremlin, o "rugăciune punk" prin care îi cereau Fecioarei Maria să "îl îndepărteze pe Putin" de la putere.

Samuţevici a fost eliberată miercuri după ce noua sa avocată a declarat că aceasta nu a participat la "rugăciunea punk" împotriva lui Putin în faţa altarului, deoarece a fost arestată imediat după ce a intrat în catedrală.


În schimb, pentru celelalte două membre ale trupei a fost menţinută pedeapsa cu detenţia.

Ekaterina Samuţevici a subliniat a declarat totodată că a fost tratată bine în închisoare şi a dat asigurări că Nadejda Tolokonikova şi Maria Alehina "suportă bine această lovitură", în pofida faptului că sunt "foarte, foarte afectate" din cauza despărţirii de copiii lor.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close