Antena 3 CNN Externe Parlamentul European a suspendat ratificarea acordului comercial cu SUA, ca răspuns la amenințările lui Trump

Parlamentul European a suspendat ratificarea acordului comercial cu SUA, ca răspuns la amenințările lui Trump

Adrian Dumitru
3 minute de citit Publicat la 18:41 20 Ian 2026 Modificat la 20:02 20 Ian 2026
Ursula von der Leyen și Donald Trump
Acordul comercial SUA-UE, negociat vara trecută, nu va mai intra în vigoare. Foto: Getty Images

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între Uniunea Europeană şi SUA, ca urmare a recentelor ameninţări din partea preşedintelui american, Donald Trump, au confirmat, marţi, principalele grupuri politice europarlamentare, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Există un „acord majoritar” al grupurilor politice pentru a îngheţa acordul comercial încheiat anul trecut între Statele Unite şi UE, a declarat lidera grupului S&D, Iratxe Garcia Perez, în faţa jurnaliştilor.

Grupul Partidului Popular European (PPE), cel mai numeros din Parlamentul European, a confirmat suspendarea discuţiilor referitoare la acest acord. Încheiat în vara anului trecut, el prevede taxe vamale de 15% asupra exporturilor europene către SUA şi suprimarea taxelor în ceea ce priveşte exporturile americane către Uniunea Europeană.

„A nu le permite companiilor americane să aibă acces fără taxe vamale la piaţa europeană este un instrument foarte puternic”, a declarat, marţi, liderul grupului PPE, germanul Manfred Weber.

„Este o pârghie extrem de solidă. Nu cred că întreprinderile vor fi de acord să renunţe la piaţa europeană”, a preciat, la rândul său, eurodeputata franceză Valerie Hayer, lidera grupului europarlamentar Renew Europe.

În schimb, o parte a extremei drepte s-a pronunţat contra îngheţării acestui accord. „Credem că este o greşeală”, a spus co-liderul grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) Nicola Procaccini.

Grupul europarlamentar „Patrioţi pentru Europa”, prezidat de francezul Jordan Bardella, s-a declarat favorabil „suspendării” acestui acord.

Îngheţarea discuţiilor din interiorul Parlamentului European împiedică ratificarea acordului şi, implicit, aplicarea sa.

Donald Trump a ameninţat, sâmbătă, mai multe ţări europene - Danemarca, Norvegia, Suedia, Franţa, Germania, Regatul Unit, Olanda şi Finlanda - că le va impune tarife vamale suplimentare până când va fi încheiat „un acord pentru vânzarea completă şi integrală a Groenlandei". Această suprataxă, de 10%, va deveni efectivă din 1 februarie şi ar putea ajunge la 25% la 1 iunie acest an, a declarat liderul american.

Amenințările lui Trump

Relațiile SUA-UE s-au prăbușit spectaculos de rapid, începând din weekend, după ce președintele SUA, Donald Trump, a reluat amenințarea cu tarife împotriva aliaților europeni, cerându-le imperativ să-i dea Groenlanda.

Americanii și europenii se află de mai multe săptămâni într-un conflict „de uzură” pe tema Groenlandei, resuscitată de liderul de la Casa Albă după succesul operațiunii ale din Venezuela.

Anterior, europenii au avertizat că subiectul riscă să dinamiteze relația transatlantică, iar Danemarca a avertizat și că o invazie americană a Groenlandei va duce la sfârșitul NATO.

Pretențiile imperialiste ale lui Donald Trump s-au accentuat în ultima perioadă, iar președintele american pare că a fost iritat mai mult decât orice de faptul că nu i-a fost dat premiul Nobel pentru Pace.

Trump continuă să susțină în mod fals că a „oprit opt războaie”.

UE ia în calcul represalii și mai dure - „bazooka comercială”

Președintele francez, Emmanuel Macron, a solicitat Uniunii Europene să activeze așa-numitul instrument anti-coerciție, poreclit „bazooka comercială”, mecanism creat special pentru a răspunde presiunilor economice îndreptate împotriva UE.

Acest mecanism a fos inițial gândit să apere UE de China, dar ar putea fi folosit în premieră împotriva SUA, a declarat pentru CNN, Erica York, expertă financiară, vicepreședinte Tax Foundation.

UE pregătește astfel impunerea de tarife de 93 de miliarde de dolari asupra SUA, sau chiar restricționarea companiilor americane de la a mai participa la piața europeană, relatează Financial Times.

Europenii vor ca acesta să fie răspunsul blocului la amenințările lui Donald Trump și la cererile sale imperative de a pune mâna pe Groenlanda, declarații care au declanșat cea mai criză în relațiile transatlantice din ultimele decenii.

„Pentru afaceri, evenimentele din weekend nu fac decât să arunce noi elemente de îndoială în privința investițiilor și exporturilor în SUA”, a declarat pentru CNN Carsten Brzeski, expert financiar ING.

Acest tip de instabilitate a determinat companiile americane să nu mai facă angajări în 2025, de pildă, când Trump a impus tarife între 10% și 41% pentru zeci de țări.

Folosirea „bazookăi comerciale” de către UE ar putea duce la suspendarea licențele companiilor americane sau taxarea serviciilor din SUA. Mecanismul ar putea dura luni pentru a fi implementat în UE.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close