Antena 3 CNN Externe Proteste masive: Cel puțin 10.000 de manifestanţi anti-G20 la Hamburg

Proteste masive: Cel puțin 10.000 de manifestanţi anti-G20 la Hamburg

Proteste masive: Cel puțin 10.000 de manifestanţi anti-G20 la Hamburg
Sursa foto: Foto:NoG20 International‏ /Twitter
02 Iul 2017   •   16:36

Cel puţin 10.000 de persoane, potrivit poliţiei şi organizatorilor, s-au reunit duminică în mod paşnic la Hamburg, pentru a protesta împotriva summitului G20 care va avea loc vineri şi sâmbătă în acest oraş-port din nordul Germaniei, relatează AFP. 

Manifestaţia este primul protest de amploare din seria celor în jur de 30 anunţate pe tot parcursul săptămânii. 

Organizatorii, care contau vineri pe participarea 'câtorva zeci de mii de persoane', au indicat o cifră provizorie 'mult peste 10.000', similară celei indicate de poliţie. 

Conform unui purtător de cuvânt al poliţiei, adunarea este 'absolut paşnică'. 



Într-o atmosferă mai degrabă familială şi în condiţii de ploaie, manifestanţi s-au reunit spre sfârşitul dimineţii în faţa primăriei din Hamburg, unde mai multe persoane au luat cuvântul pentru a cere 'o altă politică', respect faţă de mediu sau pentru a-l critica pe preşedintele american Donald Trump. 

În portul Hamburg, activişti ai Greenpeace au manifestat în faţa unei nave încărcate cu cărbune, pentru a cere renunţarea la folosirea acestei resurse în producerea de electricitate, a comunicat organizaţia. 

Liderii statelor din grupul G20 se vor reuni vineri şi sâmbătă la Hamburg, în condiţii de securitate ridicată, pe fondul numeroaselor manifestaţii de protest anunţate. 

Organizatorii mizează pe o participare de peste 100.000 de persoane pe parcursul mai multor zile. 

Autorităţile germane se tem ca protestele să nu degenereze în violenţe din cauza extremiştilor de stânga, al căror număr a fost estimat de ministrul de interne Thomas de Maiziere, în ediţia de duminică a cotidianului Bild, la 'peste 8.000'. 

În jur de 15.000 de poliţişti vor asigura securitatea summitului, cărora li se vor adăuga 3.800 care vor supraveghea aeroportul şi trenurile.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Germania
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close