Antena 3 CNN Externe Racheta Starship a lui Elon Musk a reuşit să zboare o oră şi a căzut în Oceanul Indian

Racheta Starship a lui Elon Musk a reuşit să zboare o oră şi a căzut în Oceanul Indian

Andrei Paraschiv
5 minute de citit Publicat la 09:54 14 Oct 2025 Modificat la 09:54 14 Oct 2025
racheta starship
Starship este, de departe, cea mai mare rachetă construită vreodată. Foto: Captură X / SpaceX

Nava Starship Versiunea 2 (V2), a reuşit să "îşi ia revanşa" după cele trei încercări eşuate de lansare de anul acesta şi a reuşit să atingă toate obiectivele-cheie propuse. Nava a fost lansată şi a zburat cu brio timp de o oră, a lansat sateliţi simulaţi şi a reuşit să reaprindă motorul în spaţiu şi a căzut ulterior în Oceanul Indian. "Fiecare obiectiv major al testului de zbor a fost atins, oferind date valoroase pe măsură ce pregătim următoarea generație de Starship și Super Heavy", se arată într-un rezumat al misiunii publicat pe site-ul SpaceX, scrie marţi CNN.

Reușită istorică pentru Starship: A atins toate obiectivele-cheie ale zborului şi a "aterizat" în Oceanul Indian

După ce a explodat de trei ori în timpul zborului la începutul acestui an, Starship și-a îndeplinit astăzi obiectivele-cheie, inclusiv desfășurarea unor sateliți simulați și reaprinderea motorului în spațiu, repetând astfel performanțele înregistrate pentru prima dată în timpul primului test complet reușit al V2, din luna august.

Totuși, revenirea lui V2 este departe de a însemna finalul poveștii. SpaceX mai are un drum lung de parcurs până când vehiculul va fi pregătit pentru lansarea de sateliți reali – cu atât mai puțin pentru a trimite astronauți NASA pe Lună.

Înainte ca Starship să poată ajunge acolo, compania trebuie să efectueze zboruri de testare la fel de reușite, dar probabil mai dificile, cu Starship Versiunea 3 – o variantă mai mare a vehiculului.

"Atenția se îndreaptă acum către următoarea generație de nave Starship și Super Heavy, cu mai multe vehicule aflate în prezent în construcție activă și pregătire pentru teste. Această iterație va fi utilizată pentru primele zboruri orbitale ale navelor Starship, misiuni operaționale de sarcină utilă, transfer de propulsor și altele, în cadrul tranziției către un vehicul complet și rapid reutilizabil, destinat serviciilor pe orbita Pământului, Lună, Marte și nu numai", ”, notează SpaceX pe site-ul său.

Transferul de combustibil este o piesă esențială a acestui puzzle. Din cauza dimensiunilor și designului său impresionant, Starship trebuie să fie realimentată în timp ce se află pe orbita Pământului pentru a putea ajunge pe Lună. Însă o astfel de manevră nu a mai fost realizată niciodată până acum.

Mesajul lui Elon Musk

CEO-ul SpaceX, Elon Musk, a transmis un mesaj scurt și optimist pe X, rețeaua de socializare pe care a achiziționat-o în 2022.

"Excelentă treabă din partea echipei SpaceX", a scris el.

Musk a declarat în repetate rânduri că misiunea fondatoare a SpaceX este să transporte oameni pe Marte pentru prima dată – iar Starship este vehiculul pe care îl consideră capabil să îndeplinească această sarcină.

Cea mai mare rachetă construită vreodată

Starship este, de departe, cea mai mare rachetă construită vreodată. Această megarachetă are o înălțime de aproape 121 de metri și produce o forță de împingere de 7.590 de tone la lansare.

Totuşi, Starship nu este singura rachetă emblematică:

  • Saturn V: Faimoasa rachetă NASA care a propulsat misiunile Apollo pe Lună în secolul XX genera o forță de aproximativ 3,6 milioane de kilograme la decolare – mai puțin de jumătate din puterea estimată a navei Starship. Avea o înălțime de aproximativ 110 metri.

  • Racheta rusească N1: Racheta URSS destinată misiunilor lunare din secolul trecut. Deși nu a fost niciodată operațională (toate cele patru lansări au eșuat), Musk a declarat că designul ei este cel mai apropiat de cel al Starship. Se aștepta să producă o tracțiune de peste 4,5 milioane de kilograme – cu 40% mai puțin decât Starship.

  • Naveta spațială: Sistemul de lansare principal al NASA în era post-Apollo. Avea două propulsoare cu combustibil solid, ce generau aproximativ 2,3 milioane de kilograme de forță la decolare. Înălțimea totală era de aproximativ 55 de metri.

  • Falcon Heavy: Racheta SpaceX lansată anterior, cu o înălțime de 70 de metri. A fost considerată cea mai puternică rachetă operațională din lume, cu o tracțiune de circa 2,3 milioane de livre – aproximativ o treime din puterea Starship.

  • Space Launch System (SLS): Noua rachetă lunară a NASA, lansată pentru prima dată în 2022, este în prezent cea mai puternică rachetă operațională. Produce o forță de tracțiune de aproximativ 8,8 milioane de livre – ușor peste jumătate din forța așteptată de la Starship. Are o înălțime de aproximativ 98,15 metri.

NASA a salutat reuşita

Directorul interimar al NASA, Sean Duffy, a salutat zborul de test de astăzi ca fiind "un alt pas major către aselenizarea americanilor pe polul sud al Lunii".

"Un alt pas important către aterizarea americanilor pe polul sud al Lunii. Progresul SpaceX demonstrat astăzi cu testul navei spațiale Starship este esențial pentru misiunile noastre Artemis. În timp ce ne pregătim pentru Artemis II, fiecare zbor ne consolidează progresul către Artemis III și ne ajută să învingem China în cursa către Lună", a scris Duffy pe X.

Declarația lui Duffy vine pe fondul unui scepticism reînnoit legat de posibilitatea ca Starship să fie gata la timp pentru a trimite astronauți NASA pe Lună în cadrul misiunii programate pentru 2027.

Numit la conducerea NASA în iulie, Duffy – care a fost și secretar al Transporturilor în timpul administrației Trump – a fost una dintre cele mai vocale figuri în avertizarea că SUA trebuie să depășească China în această nouă cursă spațială.

Starship a sfârşit în Oceanul Indian

Nava spațială Starship a avut o reintrare spectaculoasă în atmosferă, sfârșind în Oceanul Indian. Gazdele transmisiei live realizate de SpaceX au aplaudat momentul, menționând că firma nu se aștepta să recupereze vehiculul. Starship a părut să execute fără probleme manevrele finale de reintrare și "aterizare" – completând astfel o serie de teste planificate de SpaceX.

Acesta marchează a doua oară când SpaceX atinge o astfel de etapă importantă cu Versiunea 2 – seria de prototipuri Starship lansate la începutul acestui an. Până acum, V2 a eșuat în zbor în trei misiuni derulate în 2025. Abia în timpul misiunii de test din august, vehiculul a reușit să aterizeze în siguranță.

SpaceX speră ca, în viitor, să poată ateriza în siguranță cu acest vehicul, astfel încât să fie reutilizat în zboruri ulterioare.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close