Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 433. Kremlinul acuză SUA că "scoate din burtă" pierderile forţelor ruse din Ucraina: "Ei nu deţin această informaţie"

Război în Ucraina, ziua 433. Kremlinul acuză SUA că "scoate din burtă" pierderile forţelor ruse din Ucraina: "Ei nu deţin această informaţie"

Redacția Antena 3 CNN
9 minute de citit Publicat la 22:10 02 Mai 2023 Modificat la 22:44 02 Mai 2023
profimedia-0686914118
Sursa foto: Profimedia

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Oficial din armata ucraineană, suspendat din cauza unor suspiciuni de corupție
  • Kremlinul acuză SUA că "scoate din burtă" pierderile forţelor ruse din Ucraina
  • Danemarca va dona Ucrainei echipamente militare în valoare de 250 de milioane de dolari
  • Rusia acuză Germania de implicare tot mai mare în conflictul din Ucraina
  • Ucraina promite să nu renunțe la Bahmut
  • Kievul dezvăluie motivul pentru care Rusia bombardează intenționat blocurile de locuințe în Ucraina
  • Rusia anunță al treilea atac ucrainean în trei zile pe teritoriul său
  • Rusia încă nu a capturat complet orașul Bahmut, afirmă armata ucraineană
  • Președintele Camerei Reprezentanților din SUA îndeamnă Rusia să se retragă din Ucraina
  • Kievul anunţă că planurile pentru lansarea contraofensivei sunt în ultima etapă
  • Fost puşcaş marin american ucis în Bahmut
  • Prigojin cere din nou muniţie pentru Bahmut
  • Papa vrea să aibă o întâlnire cu Patriarhul rus

Update 22:10 China și India, până acum împotriva condamnării Rusiei cu privire la războiul din Ucraina, au votat o rezoluție a Adunarii Generale a ONU care face o referire explicită la agresiunea din partea Federație Ruse, potrivit Corriere della Sera.

Update 21:00 Comandamentul Operațional Sud al armatei ucrainene a anunțat suspendarea unui oficial suspectat de corupție, relatează The New Voice of Ukraine.

Comandamentul Operațional Sud nu a dat numele oficialului suspendat din cauza suspiciunilor de corupție, dar anunțul său survine după ce un fost deputat a susținut că un comisar militar din regiunea Odessa (sud-vest) a cumpărat o vilă în valoare de 4,4 milioane de dolari pentru mama sa în stațiunea Marbella, din Spania, i-ar soția sa și-a achiziționat un Mercedes-Benz G63 AMG în valoare de 296.000 de dolari.

Comandamentul Operațional Sud și-a subliniat angajamentul său de a nu tolera corupția sub nicio formă, întrucât astfel de acuzații reduce încrederea publicului în armata ucraineană.

De asemenea, Comandamentul Operațional Sud a îndemnat la a nu echivala acțiunile individuale cu întreaga armată.

Oficialul suspendat din funcție este anchetat în prezent de organele abilitate.

Update 19:30 Kremlinul a dezminţit marţi cifrele avansate de Casa Albă privind pierderile forţelor ruse din Ucraina, informează dpa.

"Absolut scoase din burtă", a comentat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de Interfax, despre o estimare bazată pe informaţii secrete ale SUA. "Washingtonul nu are cum să dea niciun fel de cifre concrete, ei nu deţin această informaţie", a insistat el.

John Kirby, coordonator pentru comunicare strategică al Consiliului Naţional de Securitate american, afirmase luni că 100.000 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi în Ucraina din decembrie 2022.

Peskov a afirmat că oficialul Casei Albe ar trebui "să ţină seama de cifrele pe care Ministerul rus al Apărării le publică la timp".

Agenţia dpa reaminteşte că ultima comunicare a ministrului rus de resort, Serghei Şoigu, menţiona un bilanţ al pierderilor forţelor ruse de 5.937 de militari, în septembrie anul trecut. În noiembrie, un purtător de cuvânt al regiunii Doneţk din estul Ucrainei - una din cele anexate de Rusia, cu administraţie numită de Moscova - confirma moartea a 3.930 de luptători din regiune, probabil în plus faţă de statisticile lui Şoigu.

În general, experţii apreciază - potrivit dpa - că aceste cifre sunt mult subevaluate. Nici Kievul nu publică informaţii credibile despre pierderile în rândul armatei ucrainene, adaugă agenţia.

Update 18:00 Danemarca va oferi sprijin financiar și echipamente militare în valoare de 250 de milioane de dolari, a declarat ministrul apărării din Danemarca, Troels Lund Poulsen, potrivit Sky News.

De asemenea, ministrul a anunțat că Danemarca își va reduce prezența militară în Irak începând cu anul 2024 și se va concentra asupra țărilor baltice, oferind NATO un batalion pentru apărarea regiunii.

Batalionul va fi format din cel puțin 700 de militari și cel mult 1.200 de militari și va fi dislocat în Letonia între patru și șase luni în fiecare an, potrivit planului.

În restul anului, trupele vor rămâne în Danemarca, fiind pregătite să fie trimise în țările baltice în caz de criză, a precizat ministerul apărării.

„Trebuie să fim pregătiți pentru ca prezența daneză în țările baltice să fie pe termen lung și este nevoie de un echilibru între a avea soldați pe teren și a fi gata să îi desfășurăm din Danemarca", a explicat Troels Lund Poulsen.

Update 17:15 Administraţia de la Moscova a acuzat, marţi, Germania de implicare din ce în ce mai mare în conflictul din Ucraina prin furnizarea de armament forţelor militare ucrainene.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a afirmat că Germania nu are nicio modalitate de a se asigura că armamentul furnizat Ucrainei nu este folosit în atacuri pe teritoriul Rusiei. Cancelarul Olaf Scholz afirmase că Berlinul cere Ucrainei să nu utilizeze armament primit din Germania în atacuri comise pe teritoriul Rusiei.

"În primul rând, Germania nu are cum să verifice acest lucru. În al doilea rând, armamentul furnizat de Germania regimului de la Kiev este folosit deja pe teritoriul Rusiei, întrucât Donbas este regiune rusă. Observăm o implicare tot mai mare, indirectă şi directă, a Germaniei în conflict", a declarat marţi Dmitri Peskov, citat de site-ul german BR.de.

Rusia a anexat unilateral regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie în septembrie 2022, dar acţiunea nu este recunoscută la nivel internaţional. De asemenea, Rusia a anexat unilateral regiunea ucraineană Crimeea în 2014, o decizia condamnată ferm de Occident.

Update 15:26 - Armata ucraineană a promis marți că nu va renunța la orașul Bakhmut din estul țării, în timp ce se pregătește să lanseze o contraofensivă împotriva forțelor rusești, relatează Reuters.

Generalul Oleksandr Syrskyi, comandantul forțelor terestre ucrainene, a subliniat importanța pe care Kievul o acordă păstrării Bakhmut, în timp ce continuă pregătirile pentru un contraatac care speră să schimbe dinamica războiului din Ucraina.

Bătălia pentru Bakhmut are o importanță simbolică pentru ambele părți, Ucraina încă mai deține unele părți ale orașului după luni de lupte aprige împotriva trupelor regulate rusești și a luptătorilor din forța mercenară Wagner.

„Împreună cu comandanții, am luat o serie de decizii necesare menite să asigure o apărare eficientă și să provoace pierderi maxime inamicului”, a declarat Syrskyi după o vizită la trupele care luptă în Bakhmut.

„Vom continua, în pofida tuturor previziunilor și sfaturilor, să ținem Bakhmut, distrugând Wagner și alte unități cu cea mai mare capacitate de luptă ale armatei ruse”, le-a spus el soldaților în imagini video din timpul vizitei sale. „Le dăm ocazia rezervelor noastre să se pregătească și ne pregătim noi înșine pentru acțiuni ulterioare”.

Luni, Syrskyi a declarat că unitățile ucrainene au alungat forțele rusești de pe unele poziții din Bakhmut. Grupul Wagner a declarat că unitățile sale au făcut progrese treptate acolo. Reuters nu a putut verifica situația de pe câmpul de luptă.

Rusia vede Bakhmut, unde odată locuiau 70.000 de oameni, ca pe o treaptă pentru a ataca alte orașe ucrainene.

Este de așteptat ca Kievul să lanseze în curând contraofensiva sa, sperând să recucerească teritoriul ocupat de forțele rusești după invazia din februarie 2022.

Casa Albă a declarat luni că Rusia și-a epuizat stocurile militare și forțele armate, aproximativ 100.000 de soldați ruși fiind uciși sau răniți în Ucraina în ultimele cinci luni. Reuters nu a putut verifica în mod independent cifrele Casei Albe.

Update 14:24 Moscova și-a schimbat tactica în războiul declanșat împotriva Ucrainei, intrat deja în a 15-a lună.

Armata rusă a început să vizeze în mod deliberat zone rezidențiale cu lovituri de rachete, potrivit guvernului de la Kiev.

'Nu există nicio îndoială că ei efectuează atacuri directe asupra clădirilor rezidențiale civile și a zonelor cu populație civilă', a declarat, marți,  Mihailo Podoliak, consilierul șefului administrației prezidențiale de la Kiev.

Conform oficialului ucrainean, schimbarea de tactică este menită să-i forțeze pe liderii de la Kiev să treacă la contraofensivă în condițiile în care forțele lor armate nu ar fi pregătite suficient.

În schimb, în timpul lunilor reci de iarnă, Rusia a vizat cu precădere infrastructura energetică a Ucrainei.

Kievul este așteptat, de mai multe luni, să înceapă contraofensiva de primăvară pentru a recuceri teritoriile ocupate de ruși, dar nu a dezvăluit niciun fel de detalii.

Atacurile rusești cu rachete din ultimele zile au omorât mai mulți civili, în special în orașul Uman din centrul țării, unde peste 20 de persoane au fost ucise după ce o rachetă a lovit, vineri, un bloc de locuințe.

Update 11:30 Un oficial rus a declarat marți că forțele ucrainene au bombardat peste noapte orașul de frontieră Kukovici.

Este pentru a treia oară în trei zile când Rusia acuză Ucraina că atacă regiunea Briansk.

Guvernatorul din Briansk, Aleksandr Bogomaz, a cărui regiune are graniță la sud cu Ucraina și la vest cu Belarus, a precizat pe Twitter că nu au existat victime în urma atacului.

Luni, Bogomaz a anunțat că un tren de marfă pe ruta Briansk-Unecea a deraiat după explozia unui dispozitiv improvizat.

Imagini de la locul exploziei arată zeci de vagoane distruse și arse, în timp ce echipele de intervenție încearcă să lichideze incendiile. 

Nici în acest atac nu existat victime, a menționat guvernatorul rus.

Duminică, acest oficial a transmis că bombardamentele ucrainene au ucis patru civili în satul Suzemka.

Ucraina nu a făcut niciun comentariu cu privire la aceste incidente.

Update 10:30 Imagini filmate la locul exploziei produse, luni, pe o cale ferată din regiunea rusă Briansk, înfățișează zeci de vagoane distruse, cuprinse de flăcări, în timp ce echipele de intervenție încearcă să lichideze incendiile.

Aleksandr Bogomaz, guvernatorul regiunii, a scris pe Telegram că o bombă artizatală a explodat la kilometrul 136 al căii ferate.

"Trebuie subliniată ticăloșia celor care fac planificarea în forțele speciale ucrainene. Au venit aici și au pus mine, au aruncat în aer un tren comercial. Cât de josnic!", a comentat Serghei Karnauhov, un blogger și activist pro-Kremlin care a postat videoclipuri de la locul incidentului.

Update 08:30 Armata ucraineană anunță că este blocată într-o "confruntare pozițională" în contextul luptelor intense din orașul Bahmut și că a reușit să respingă forțele rusești după o serie de contraatacuri.

"Pot confirma cu siguranță informația că inamicul din Bahmut a părăsit unele poziții după unele dintre contraatacurile noastre", a declarat Serghei Cerevatîi, purtătorul de cuvânt al Grupării Est a Forțelor Armate Ucrainene.

"Există o luptă pozițională acolo. Uneori, inamicul are un oarecare succes după o lovitură puternică de artilerie (...) și poate avansa. Dar noi contraatacăm și deseori ne recâștigăm pozițiile", a completat el, explicând că linia frontului se schimbă în mod constant.

Acest oficial militar a subliniat că, în ciuda tuturor eforturilor sale, Rusia încă nu a reușit să captureze "complet" orașul din țării, pentru care se luptă de nouă luni. 

Update 00:01 Președintele Camerei Reprezentanților din SUA îndeamnă Rusia să se retragă din Ucraina - după ce anterior afirmase că nu va exista "niciun cec în alb" pentru Kiev.

Președintele Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy, și-a clarificat poziția privind acordarea de sprijin pentru Ucraina, declarând unui reporter rus: "Votez pentru ajutor pentru Ucraina. Susțin ajutorul pentru Ucraina", potrivit Sky News.

Comentariile, care au fost făcute în timpul unei călătorii în Israel, l-au distanțat pe McCarthy de unii membri ai partidului său republican care se opun unui ajutor major suplimentar al SUA pentru Ucraina.

Răspunzându-i reporterului rus, președintele Camerei Deputaților a spus "Nu susțin ceea ce a făcut țara dvs. în Ucraina, nu susțin nici uciderea copiilor. Ar trebui să vă retrageți".

Război în Ucraina, 1 mai | Reacția Rusiei, după ultimul val de bombardamente cu rachete asupra Ucrainei

Război în Ucraina, 30 aprilie | Rusia anunță noi victime după ce a acuzat Ucraina că a bombardat un sat din Briansk

Război în Ucraina, 29 aprilie | Liderul Wagner ameninţă că-şi retrage trupele din Bahmut: "Avem în fiecare zi stive de mii de corpuri pe care le punem în sicrie" 

Război în Ucraina, 28 aprilie | Ucraina anunță că pregătirile de contraofensivă se apropie de sfârșit

Război în Ucraina, 27 aprilie| Război în Ucraina, ziua 428 | România, al doilea stat UE care se dotează cu dronele turcești Bayraktar, folosite cu succes împotriva armatei ruse

×
Etichete: Război Ucraina
x close