Antena 3 CNN Externe Regele Charles, noi dezvăluiri despre starea sa de sănătate: „Sunt în faza mai bună”

Regele Charles, noi dezvăluiri despre starea sa de sănătate: „Sunt în faza mai bună”

B.C.
1 minut de citit Publicat la 10:43 16 Mai 2025 Modificat la 10:43 16 Mai 2025
regele charles
Regele Charles a vorbit deschis despre tratamentul său împotriva cancerului. FOTO: Getty Images

Regele Charles a vorbit deschis despre tratamentul său împotriva cancerului, declarând că i-ar plăcea să creadă că se află în „faza mai bună” a parcursului său medical, informează DPA, potrivit Agerpres.

Declaraţiile Regelui Charles au fost făcute în faţa unei foste bolnave de cancer pe care suveranul a întâlnit-o în timpul unei excursii de o zi întreprinse alături de Regina Camilla, joi, la Bradford, pentru a sărbători statutul acestei localităţi, desemnată Oraş al Culturii în Regatul Unit.

Regele britanic urmează un tratament împotriva cancerului de aproximativ 15 luni, de când a fost diagnosticat cu o formă neprecizată a acestei boli, la începutul anului 2024.

După ce a stat de vorbă cu regele Charles, florăreasa Safeena Khan a declarat: „M-a întrebat ce mai fac, iar eu l-am întrebat ce mai face el. Au urmat câteva amabilităţi spre final, dar a fost o conversaţie încântătoare”.

Monarhul britanic urmează un tratament regulat în ambulatoriu la London Clinic, iar florăreasa din Bradford a dezvăluit că Regele Charles i-a răspuns ridicând „degetul mare în sus” atunci când l-a întrebat despre starea lui de sănătate şi i-a spus apoi: „Aş vrea să cred că mă aflu în faza mai bună a parcursului meu împotriva cancerului”.

Regele Charles şi-a sporit volumul activităţilor oficiale la începutul acestui an în urma evoluţiei pozitive a tratamentului său împotriva cancerului şi această evoluţie a continuat să se manifeste în ciuda unui mic „regres” în luna martie, înregistrat atunci când suveranul a petrecut o scurtă perioadă de timp în spital după ce s-a confruntat cu efecte secundare temporare ale tratamentului său oncologic.

Monarhul britanic va zbura în Canada pentru a asista la deschiderea noii sesiuni a Parlamentului acestei ţări din Commonwealth la sfârşitul lunii mai şi, după o perioadă aglomerată de început de vară, va găzdui apoi o vizită de stat a preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, între 8 şi10 iulie, când agenda regală începe să devină, de obicei, puţin mai relaxată. 

×
x close