Antena 3 CNN Externe Republica Moldova A doua zi de proteste la Chișinău, după victoria lui Igor Dodon la prezidențiale

A doua zi de proteste la Chișinău, după victoria lui Igor Dodon la prezidențiale

A doua zi de proteste la Chișinău, după victoria lui Igor Dodon la prezidențiale
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    15 Noi 2016   •   08:57

Protestele faţă de modul în care s-a desfăşurat turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova vor fi reluate marţi, a anunţat Asociaţia Obştească ”Onoare, Demnitate şi Patrie” (ODIP), pe reţeaua de socializare Facebook. 

Manifestanţii se vor aduna la ora 11:00 în faţa Liceului Teoretic Român-Francez ”Gheorghe Asachi” din municipiul Chişinău. Ei ies în stradă pentru faptul că al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ar fi fost fraudat, astfel că cer organizarea unor noi alegeri. 

La fel ca luni, organizatorii acţiunii cer participanţilor să manifesteze paşnic, ”fără arme, fără altercaţii cu poliţia (...), fără distrugeri de clădiri”. 

Revendicarea pe care o are Asociaţia Obştească ”Onoare, Demnitate şi Patrie”, care promovează unirea Republicii Moldova cu România, este organizarea de noi alegeri prezidenţiale, fără fraude. 

”Se manifestă prin: scandări, bannere, pancarte, drapele, cântece - orice formă legală de protest. Vom avea pânza tricoloră imensă - să demonstrăm că prin fraudă nu ne poate fi ştearsă istoria, cultura, identitatea! Tuturor li se vor oferi insigne tricolore care transmit acelaşi mesaj”, susţin iniţiatorii acţiunii. 

Totodată, aceştia anunţă că vor depune petiţii la ambasadele ”partenerilor strategici” ai Republicii Moldova - România, SUA şi Germania - prin care cer să nu recunoască aceste alegeri. 

Aproximativ 2.000 de persoane au ieşit în stradă, luni după-amiază, pentru a manifesta împotriva modului de organizare a celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale de duminică, dar şi faţă de victoria socialistului Igor Dodon. 

Manifestanţii s-au adunat la amiază în Piaţa Marii Adunări Naţionale, chiar în faţa sediului Guvernului, apoi s-au deplasat la sediul Comisiei Electorale Centrale (CEC), unde au cerut demisia conducerii acesteia, iar ulterior, după aproape două ore, s-au oprit în zona statuii lui Ştefan cel Mare din centrul municipiului Chişinău. 

Ei au aprins lumânări şi au scandat ”Scoală-te, Ştefan!”, dar şi lozinci de genul ”Refuz, rezist, sunt antisocialist”, ”Jos mafia!”, ”Jos Dodon!” sau ”Jos Moscova!”. 

Diferenţa dintre candidatul socialist prorus Igor Dodon şi candidata proeuropeană Maia Sandu în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale desfăşurat duminică în Republica Moldova a fost de aproximativ 73.000 de voturi, a anunţat luni Comisia Electorală Centrală (CEC), după procesarea a 99,9% din procesele verbale

Astfel, pentru liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, au votat 835.010 persoane, reprezentând 52,29% din voturi. 

Candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a primit 761.934 de voturi, reprezentând 47,71% din sufragii. 

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close