Antena 3 Externe Republica Moldova Fostul premier moldovean Vlad Filat, în arest încă 30 de zile

Fostul premier moldovean Vlad Filat, în arest încă 30 de zile

10 Dec 2015   •   20:44
Fostul premier moldovean Vlad Filat, în arest încă 30 de zile
Sursa foto: Foto: Agerpres/EPA

Fostul premier moldovean Vlad Filat va rămâne în arest încă 30 de zile, au decis joi judecătorii, dând astfel curs demersului procurorilor anticorupție, care au cerut prelungirea mandatului de arest până pe 13 ianuarie, informează agenția de presă Unimedia.

Hotărârea a fost pronunțată de Judecătoria cartierului Buiucani din Chișinău, în lipsa inculpatului, potrivit Agerpres.
 
În motivația solicitării de a prelungi mandatul de arest, procurorul Adriana Bețișor a menționat riscul ca Vlad Filat să influențeze martorii în cazul în care ar fi pus în libertate. Ea a declarat că, deocamdată, nu se cunoaște data la care dosarul fostului premier va fi trimis în judecată, întrucât este unul foarte complex.
 
Avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa, a reclamat din nou condițiile de detenție în care se află clientul său, a calificat decizia instanței ca fiind nemotivată și a anunțat că o va ataca în instanța ierarhic superioară.
 
La 15 octombrie, procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, a cerut ridicarea imunității parlamentare a deputatului Vlad Filat, care potrivit lui Gurin ar fi implicat în frauda bancară de la Banca de Economii (BEM). Ulterior însă, procurorii au precizat că fostul premier este învinuit de corupție și trafic de influență, nefiind vorba despre dosarul BEM.
 
În 18 octombrie, cu doar câteva ore înainte de expirarea primului termen de reținere (72 de ore), Judecătoria Buiucani a emis un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. În data de 11 noiembrie, judecătorii au acceptat solicitarea procurorilor anticorupție care au cerut prelungirea mandatului de arest a deputatului PLDM cu încă 30 de zile.
 
Vlad Filat respinge acuzațiile, susținând că este vorba de un dosar politic. La 30 noiembrie, fostul lider liberal-democrat a intrat în greva foamei, iar în 7 decembrie avocatul său a depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close