Ucraina a inclus România pe noua listă privind acordul cu dublă cetățenie, potrivit Agerpres.
Guvernul de la Kiev a adoptat, pe 8 mai, un "decret privind modificările aduse listei statelor ai căror cetăţeni (subiecţi) dobândesc cetăţenia ucraineană printr-o procedură simplificată".
Anterior, lista iniţială includea doar cinci state, respectiv Canada, Germania, Polonia, SUA şi Cehia, însă prin noul act normativ au fost adăugate Austria, Belgia, Bulgaria, Marea Britanie, Grecia, Danemarca, Estonia, Irlanda, Islanda, Spania, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Norvegia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Finlanda, Franţa, Croaţia, Elveţia şi Suedia.
În baza acestei legislaţii, cetăţenii ucraineni pot dobândi a doua cetăţenie fără a fi obligaţi să renunţe la cetăţenia ucraineană.
De asemenea, actul normativ permite etnicilor ucraineni din statele respective să devină cetăţeni ucraineni în procedură simplificată.
Avocatul ucrainean de origine română Eugen Pătraş opinase, anterior, că decizia de a limita la cinci lista ţărilor pentru care este acceptată dubla cetăţenie reprezintă o formă de subapreciere a României de către autorităţile de la Kiev după ce, noua lege privind dobândirea şi păstrarea cetăţeniei ucrainene, intrată în vigoare începând cu data de 16 ianuarie, a stârnit nemulţumire în comunitatea românească din Ucraina.
Actul normativ adoptat de autorităţile de la Kiev stipula condiţiile în care poate fi dobândită cetăţenia multiplă, dar şi lista ţărilor cu care Ucraina acceptă acord de dublă cetăţenie. Pe listă se aflau cinci state, dintre care trei din Europa şi două de pe continentul american, respectiv Germania, Cehia, Polonia, Statele Unite ale Americii şi Canada. Lista nu includea şi România, ceea ce i-a îngrijorat pe românii din Ucraina.
O controversă diplomatică a izbucnit în ianuarie 2026, când inițial legislația ucraineană nu includea și România în acordul privind dubla cetățenie.
Atunci, Partidul Social Democrat a solicitat instituțiilor cu atribuții în politica externă, Administrației Prezidențiale și Guvernului prin Ministerul Afacerilor Externe, să clarifice urgent cu autoritățile ucrainene motivele pentru care România a fost omisă din lista statelor pentru care Ucraina a reglementat posibilitatea de a avea acord de dublă cetățenie.
Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că modificarea legislativă adoptată în Ucraina se referă la facilitarea obţinerii cetăţeniei ucrainene. MAE a spus că legea, adoptată în iunie 2025 şi intrată în vigoare la 16 ianuarie, nu se aplică persoanelor care au deja cetăţenia ucraineană.