Antena 3 CNN Externe Cum și-au doborât rușii unul dintre cele mai moderne avioane de luptă, în Ucraina

Cum și-au doborât rușii unul dintre cele mai moderne avioane de luptă, în Ucraina

Tiruri efectuate de apărarea antiaeriană rusă sau de separatiștii din Donbas au doborât unul dintre cele mai moderne avioane de luptă ale Moscovei.

Cum și-au doborât rușii unul dintre cele mai moderne avioane de luptă, în Ucraina
Sursa foto: Wikipedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Iul 2022   •   16:24

Este vorba despre un aparat Suhoi Su-34M înmatriculat cu numărul RF-95890.

Incidentul s-a petrecut duminică, deasupra orașului Alcevsk din estul Ucrainei.

Orașul este sub ocupația forțelor ruse.

Momentul în care avionul este trimis la pământ de loviturile efectuate de la sol a fost surprins în imagini de corespondentul rus de război Evgheni Podubnii.

"Noaptea trecută, apărarea antiaeriană a forțelor aliate a distrus o țintă deasupra orașului Alcevsk.Natura țintei nu este clară. Mingea de foc a căzut spre pământ mai mult de un minut", a scris Podubnii într-o postare publicată luni pe Telegram.

O altă înregistrare video în care se vede epava aparatului confirmă identitatea acestuia: avionul doborât este unul dintre cele aproximativ 10 aeronave de acest tip pe care Suhoi le-a livrat până în prezent forțelor aeriene ruse.

Publicația Forbes, care a dedicat un articol incidentului de duminică, notează că nu este clar motivul pentru care rușii și-au doborât propriul aparat.

Forbes amintește, pe de altă parte, că penuria munițiilor de precizie obligă avioanele rusești să zboare la joasă înălțime și le expune astfel focului de la sol.

Su-34, scurtă fișă tehnică

Su-34 este un avion cu reacție bimotor, pentru misiuni de vânătoare-bombardament.

Poate lovi ținte aflate la o distanță de până la 960 km, în timp ce transportă 12 tone de bombe și rachete.

Atinge o viteză de 1,8 Mach (de 1,8 ori viteza sunetului) în condițiile în care este încărcat la capacitate maximă.

Su-34 a efectuat primul zbor în 1990 și a intrat în serviciul forțelor armate ruse în 2014.

În mai 2020, armata rusă a încheiat cu Suhoi un contract  pentru construirea a 76 de avioane Su-34M până în 2027, la un cost de aproximativ 50 de milioane de dolari pe avion.

×
Subiecte în articol: Su-34M Alcevsk Evgheni Podubnii
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close