Antena 3 Externe Rusia convoacă o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU

Rusia convoacă o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU

19 Feb 2016   •   18:41
Rusia convoacă o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU

Rusia va convoca vineri seară o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU după ce Turcia a pledat pentru o operațiune militară terestră în Siria împreună cu aliații săi, a anunțat diplomația rusă într-un comunicat, relatează Agerpres.

'Rusia are intenția de a convoca astăzi o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta această chestiune și a depune un proiect de rezoluție care face apel la încetarea tuturor acțiunilor care subminează suveranitatea și integritatea teritorială a Siriei', precizează Ministerul rus de Externe.

Turcia a pledat marți pentru o intervenție militară terestră a coaliției internaționale în Siria, ceea ce face și mai puțin probabilă perspectiva unui armistițiu, care ar urma să intre în vigoare până la finalul săptămânii.

'Vrem o operațiune terestră împreună cu aliații noștri internaționali', a declarat presei un responsabil turc sub acoperirea anonimatului, adăugând totuși că 'nu va exista o operațiune militară unilaterală a Turciei'.

Până în prezent, coaliția internațională condusă de SUA se limitează la lansarea de lovituri aeriene asupra pozițiilor grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în Siria.

Aceste noi declarații ale Turciei, care susține opoziția siriană, au înveninat și mai mult relațiile cu Rusia, aliat al regimului sirian, care a acuzat-o luni că susține 'terorismul internațional'.

×
Subiecte în articol: ONU consiliul de securitate Rusia
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal
Parteneri
x close