Antena 3 CNN Externe Secretele Familiei Regale. Ce se va întâmpla cu testamentul Reginei Elisabeta a II-a

Secretele Familiei Regale. Ce se va întâmpla cu testamentul Reginei Elisabeta a II-a

Bogăția Reginei Elisabeta a II-a, deseori menționată drept una dintre cele mai bogate femei din lume, a rămas secretă, la fel și ultima ei voință privind testamentul. Iată ce decizii se vor aplica în Familia Regală.

Secretele Familiei Regale. Ce se va întâmpla cu testamentul Reginei Elisabeta a II-a
Sursa foto: Twitter/ Derek Momodu
de Claudia Popovici    |    13 Sep 2022   •   23:27

Potrivit protocolului, după moartea unui înalt membru al familiei regale, executorul testamentar solicită Secţiei pentru Familie a Înaltei Curţi din Londra sigilarea testamentului.

Practica sigilării testamentelor membrilor familiei regale decedaţi datează din 1910, odată cu sigilarea testamentului prinţului Francis de Teck, al cărui testament se numără printre cele peste 30 păstrate într-un seif aflat într-un loc secret din Londra, sub îngrijirea unui judecător.

Prinţul Francis de Teck a fost fratele mai mic al reginei Maria, soţia regelui George al V-lea şi bunica reginei Elisabeta a II-a.

Judecătorul care a aprobat ca testamentul Reginei Elisabeta a II-să fie sigilat, a decis să-şi publice decizia şi să ofere publicului o explicație a acestei proceduri.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

''Gradul de publicitate pe care publicarea l-ar atrage probabil ar fi foarte extins şi contrar obiectivul de păstrare a demnităţii suveranei'', a precizat el, adăugând că acest lucru este necesar ca monarhul să-şi îndeplinească rolul constituţional, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Judecătorul a dezvăluit existenţa seifului care conţine testamentele regale şi că, în calitate de preşedinte în funcţie al Secţiei pentru Familie, este responsabil pentru el, chiar dacă nu cunoaşte conţinutul documentelor sigilate.

Astfel, testamentul Reginei Elisabeta a II-a va fi depozitat în seif alături de cel al soţului ei, testamentul defunctei regine se va alătura celui al mamei ei, Elizabeth, şi al surorii ei, prinţesa Margaret, ambele decedate în acelaşi an, 2002.

Ce se va întâmpla cu colecția de bijuterii a Reginei

Evaluată la aproape 110 milioane de dolari, colecția de bijuterii a Reginei Elisabeta a II-a va ajunge, potrivit informațiilor vehiculate în media, la Kate Middleton și Prințesa Charlotte. 

 

×
Subiecte în articol: Regina Elisabeta a II-a Marea Britanie
Parteneri
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă!
x close