Antena 3 CNN Externe SUA îşi suspendă ajutorul alimentar pentru Somalia, una dintre cele mai sărace țări din lume

SUA îşi suspendă ajutorul alimentar pentru Somalia, una dintre cele mai sărace țări din lume

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 14:22 08 Ian 2026 Modificat la 14:22 08 Ian 2026
mana copil tabara refugiati somalia
Mâna unui copil într-o tabără de refugiați din Somalia. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Departamentul de Stat american a criticat miercuri liderii somalezi după apariţia unor informaţii privind furtul de ajutoare alimentare şi a suspendat „toate programele americane de ajutor” pentru Somalia, o țară unde încă se moare de foame.

Invocând o „politică de toleranţă zero” faţă de risipă şi furt, subsecretarul de stat american pentru ajutor extern, afaceri umanitare şi libertate religioasă, Jeremy P. Lewin, a declarat în mesajul său că a primit informaţii conform cărora oficiali somalezi „au distrus un depozit din cadrul Programului Alimentar Mondial (PAM) finanţat de SUA şi au confiscat ilegal 76 de tone de ajutoare alimentare finanţate de donatori, destinate somalezilor vulnerabili”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Autorităţile americane au adăugat că orice viitor ajutor „va fi condiţionat de asumarea responsabilităţilor de către guvernul federal somalez” şi de remedierea situaţiei.

Jeremy P. Lewin, consilier apropiat al secretarului de stat american Mario Rubio, ocupă în prezent funcţia de subsecretar de stat pentru ajutor extern, afaceri umanitare şi libertate religioasă, potrivit site-ului Departamentului de Stat.

Somalia este devastată de război şi haos, de aproape 35 de ani

Situată în Cornul Africii, Somalia, devastată de război şi cufundată în haos timp de aproape 35 de ani, este clasată cu regularitate printre ţările cel mai puţin dezvoltate din lume de către Naţiunile Unite.

Autorităţile somaleze fragile, dependente de ajutorul militar american împotriva insurgenţilor islamişti din cadrul Al-Shabaab cu care luptă de aproape 20 de ani, nu au răspuns la o solicitare de comentarii cu privire la acest anunţ de reducere a ajutorului.

Preşedintele american Donald Trump a atacat în repetate rânduri comunitatea somaleză din Statele Unite în ultimele luni, profitând de un scandal declanşat de dezvăluirile unei scheme masive de fraudă cu ajutoare sociale din statul Minnesota, orchestrată de membri ai diasporei somaleze.

Acest stat din nordul SUA găzduieşte cea mai mare comunitate de somalezi din ţară.

La sfârşitul lunii noiembrie, preşedintele american a numit Somalia o „ţară putredă” şi şi-a declarat intenţia de a pune capăt statutului special care protejează cetăţenii somalezi de expulzare.

Cornul Africii, unde se află Somalia, este una dintre cele mai sărace regiuni din lume și a fost afectat de decenii de conflicte cronice și insecuritate, agravate de numeroase dezastre naturale, inclusiv secete severe.

Statele Unite au oferit 770 de milioane de dolari pentru proiecte în Somalia în ultimul an al administrației președintelui democrat Joe Biden, însă doar o mică parte din această sumă a ajuns direct la guvern.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close