Generalii american şi israelian de rangul cel mai înalt au avut o întrevedere vineri, la Pentagon, într-un context de puternice tensiuni cu Iranul, au afirmat duminică pentru Reuters doi oficiali americani, sub acoperirea anonimatului, potrivit Agerpres.
Vestea vine la doar o zi după ce s-a aflat că liderul de la Casa Albă analizează un scenariu "Maduro” pentru Iran" – planuri militare extinse vizează inclusiv schimbarea de regim, potrivit CNN.
Aceştia nu au dat detalii despre discuţiile purtate cu uşile închise între generalul american Dan Caine, şeful Statului Major Interarme, şi Eyal Zamir, şeful de Stat Major al forţelor armate israeliene.
Întâlnirea nu a fost relatată anterior.
Statele Unite şi-au întărit prezenţa navală şi apărarea aeriană în Orientul Mijlociu după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat în mod repetat Iranul, încercând să îl preseze să vină la masa negocierilor.
Conducerea de la Teheran a avertizat duminică în legătură cu un conflict regional dacă Statele Unite vor ataca Iranul.