Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că, dacă Iranul va împuşca şi va ucide protestatari paşnici, atunci Statele Unite ale Americii vor interveni, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.
„Dacă Iranul va trage asupra manifestanţilor paşnici şi îi va ucide violent, aşa cum are obiceiul, atunci Statele Unite ale Americii vor veni în ajutorul acestora”, a scris el într-o postare pe Truth Social.
„Suntem înarmaţi şi gata de acţiune”, a adăugat Trump.
Afirmaţiile survin după moartea mai multor persoane, în contextul în care cele mai mari proteste din Iran din ultimii trei ani, cauzate de dificultăţile economice, au devenit violente în mai multe provincii.
Confruntările dintre protestatari şi forţele de securitate marchează o escaladare semnificativă a tulburărilor care s-au răspândit în toată ţara de când comercianţii au început să protesteze duminică din cauza modului în care guvernul a gestionat scăderea bruscă a cursului valutar şi creşterea rapidă a preţurilor.
Economia Iranului se confruntă cu dificultăţi de mai mulţi ani, de când SUA au reimpus sancţiuni în 2018, după ce Trump s-a retras dintr-un acord nuclear internaţional în timpul primului său mandat.
Cele mai ample proteste din ultimii ani
Moneda naţională, rialul, şi-a pierdut în ultimul an mai mult de o treime din valoare faţă de dolar, în timp ce o hiperinflaţie cu două cifre slăbeşte de ani buni puterea de cumpărare a populației, într-o ţară sufocată de sancţiuni internaţionale instituite ca urmare a programului nuclear iranian.
Rata anuală a inflaţiei era, în decembrie, de 52%, potrivit Centrului de Statistică din Iran.
Presa internațională a remarcat că protestele din aceste zile sunt cele mai ample de la mişcarea care a zguduit țara la sfârşitul anului 2022, după moartea Mahsei Amini, o tânără arestată pentru că ar fi purtat în mod necorespunzător vălul islamic și care ulterior a murit în arest.