Fără intervenția SUA în Al Doilea Război Mondial, țările europene ar vorbi în prezent limba germană, a declarat joi președintele SUA, Donald Trump, în fața soldaților americani din Qatar, potrivit Agerpres.
Trump s-a deplasat la baza aeriană Al-Udeid, înainte de a-și continua turneul în regiune către ultima etapă a sa, Emiratele Arabe Unite.
Liderul de la Washington și-a axat discursul pe nevoia de a stabili o zi de sărbătoare publică în SUA pentru a marca victoria aliaților în cea de-a doua conflagrație mondială, insistând asupra faptului că, în mod istoric, astfel de ceremonii au loc de zeci de ani în Europa.
Trump a ironizat în special Franța, care a fost invadată de Germania în 1940.
"Iubim Franța, nu-i așa? Dar cred că noi am făcut ceva mai mult pentru a câștiga războiul decât Franța. Știți, nu vreau să fiu un tip pretențios, dar când Hitler şi-a ținut discursul la Turnul Eiffel, aș spune că nu a fost tocmai ideal", a spus el, în râsetele soldaților.
"L-am sunat pe președintele Macron, un băiat bun, de altfel", a continuat el, reproducând, cu accent franțuzesc, pretinsul răspuns al liderului de la Elysee: "Donald, sărbătorim victoria noastră asupra germanilor".
"Am câștigat războiul, şi ei au ajutat, dar fără noi nu ar fi câștigat războiul. Fără noi, ar vorbi germană, poate şi puțină japoneză. Noi am câștigat războiul şi suntem singurii care nu îl sărbătorim", a subliniat președintele american.
Europa și Rusia sărbătoresc victoria în Al Doilea Război Mondial la date diferite
Statele europene care sărbătoresc victoria în Al Doilea Război Mondial pe 8 mai.
Rusia, succesoarea URSS, sărbătorește acest eveniment pe 9 mai.
La începutul lunii mai, Donald Trump a făcut comentarii similare, minimalizând din nou rolul țărilor europene, şi în special al URSS, care începuse să respingă trupele naziste la începutul anului 1943.
Statele Unite au jucat un rol crucial în război, oferind inițial ajutor Aliaților, înainte de a intra în conflict, după ce au fost atacate de Japonia la Pearl Harbor, în Hawaii, pe 7 decembrie 1941.
Momentul emblematic al intervenției aliate în Europa a fost debarcarea în Normandia din 6 iunie 1944.
Potrivit datelor Muzeului național din SUA consacrat celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au pierdut 416.800 de militari în timpul conflictului, puțin mai mult decât Regatul Unit (383.600), dar semnificativ mai puțin decât URSS, ale cărei pierderi au variat între 8,8 şi 10,7 milioane de soldați.