Antena 3 CNN Externe Un plan de pace în 15 puncte arată în ce condiții ar fi dispuși rușii să plece din Ucraina

Un plan de pace în 15 puncte arată în ce condiții ar fi dispuși rușii să plece din Ucraina

Negocierile dintre Rusia și Ucraina ar fi evoluat în jurul unui plan de tratat de pace în 15 puncte.

Un plan de pace în 15 puncte arată în ce condiții ar fi dispuși rușii să plece din Ucraina
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Mar 2022   •   18:02

Potrivit publicației Financial Times, care citează trei surse apropiate discuțiilor, Rusia ar urma să-și retragă trupele din Ucraina dacă guvernul de la Kiev își declară neutralitatea și își limitează capacitățile militare.

Conform publicației britanice, planul de pace mai presupune ca guvernul de la Kiev să renunțe la aderarea țării la NATO, o idee evocată ieri de însuși președintele Volodimir Zelenski.

În plus, Moscova vrea ca Ucraina să nu găzduiască baze militare străine sau armament pe teritoriul țării. 

“Această opțiune - neutralitatea Ucrainei - este, într-adevăr, cea discutată în prezent și care poate fi considerată un compromis", a declarat Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției Rusiei.

Ucraina a precizat anterior că va refuza o neutralitate de tipul Austriei, fără garanții de securitate.

În plus, ucrainenii arată că orice acord de încetare a focului ar implica "necondiționat" retragerea trupelor armate ale Federației Ruse de pe teritoriul invadat și eliberarea orașelor și teritoriilor ocupate de la începutul războiului. 

Atât oficialii ruși cât și cei ucraineni au declarat că discuțiile de miercuri dintre cele două echipe de negociere au înregistrat progrese în ceea ce privește fixarea termenilor unui acord.

Cu toate acestea, guvernul de la Kiev rămâne sceptic cu privire la intențiile reale ale președintelui Vladimir Putin și se teme că negocierile de pace angajate de Moscova ar fi, de fapt, un mijloc de a câștiga timp pentru ca Rusia șă își regrupeze forțele și să reia ofensiva.

Foto: distrugeri în Kiev, în urma bombardamentelor ruse, 16 martie 2022

×
Subiecte în articol: Ucraina Rusia
Parteneri
Marius Budăi, anunțul momentului pentru pensionarii români
x close