Antena 3 CNN Externe Un apropiat al lui Vladimir Putin, suspectat de spălare de bani în SUA

Un apropiat al lui Vladimir Putin, suspectat de spălare de bani în SUA

Un apropiat al lui Vladimir Putin, suspectat de spălare de bani în SUA
Sursa foto: Foto: independent.md
06 Noi 2014   •   07:29

Autorităţile americane anchetează o posibilă spalare de bani operată de un membru din cercul apropiat al preşedintelui rus, Vladimir Putin, scrie cotidianul Wall Street Journal (WSJ) în ediţia de miercuri, citat AFP.
   
Strângând laţul în jurul aliaţilor miliardari ai lui Putin în contextul tensiunilor politice, procurorii din cadrul Departamentului Justiţiei statului New York încearcă să afle dacă Ghenadi Timşenko a transferat prin sistemul financiar american fonduri care ar avea legătură cu presupuse tranzacţii corupte din Rusia, relatează publicaţia, citând surse anonime apropiate dosarului.
   
Timşenko a fost printre primii cei mai importanţi oameni de afaceri ruşi din Statele Unite care au fost vizaţi de sancţiuni după intervenţia rusă în Crimeea.
   
Peste 4.000 de persoane, majoritatea civili, au murit în conflictul din estul Ucrainei începând din aprilie, potrivit ONU. 


×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close