Antena 3 CNN Externe Un concert mamut catalogat drept ”Woodstock neofascist” a provocat un scandal uriaș în Croația. „O rușine globală”

Un concert mamut catalogat drept ”Woodstock neofascist” a provocat un scandal uriaș în Croația. „O rușine globală”

R.M.
1 minut de citit Publicat la 18:30 07 Iul 2025 Modificat la 18:30 07 Iul 2025
concert croatia
Prezența simbolurilor extremiste la concert a atras critici / sursă foto: Profimedia Images

Un concert masiv pe care l-a susținut în Croația un cântăreț cunoscut pentru simpatia față de ideologia pro-nazistă a fost catalogat luni drept „un Woodstock neofascist”. Opoziția a criticat dur faptul că premierul Andrej Plenković s-a fotografiat cu artistul înainte de eveniment, numind situația „o rușine globală”.

Cântărețul Marko Perković, cunoscut sub numele de scenă Thompson, a adunat sâmbătă aproximativ 500.000 de oameni la un concert organizat pe hipodromul din Zagreb, în ciuda faptului că artistul este interzis în mai multe țări europene din cauza legăturilor sale cu ideologia fascistă promovată de regimul Ustasha din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, scrie France 24. 

Ustasha a fost un regim naționalist extremist care a persecutat și ucis sute de mii de sârbi, evrei, romi și croați anti-fasciști. Simbolurile și sloganurile asociate cu acest regim sunt considerate ilegale în Croația și condamnate de majoritatea organizațiilor internaționale.

Prezența simbolurilor extremiste a atras critici

În timpul concertului, Thompson a interpretat una dintre piesele sale celebre, care începe cu salutul „Za dom, spremni” („Pentru patrie, gata!”), folosit de regimul Ustasha.

Mulți dintre participanți purtau tricouri negre inscripționate cu acest slogan, iar cu puțin timp înainte de concert, zeci de persoane au cântat melodii pro-Ustasha în centrul Zagrebului.

Prezența simbolurilor extremiste a atras critici din partea opoziției de stânga, a organizațiilor pentru drepturile omului, a Avocatului Poporului și a reprezentanților minorității sârbe. Milorad Pupovac, liderul sârbilor din Croația, a declarat că astfel de manifestații reprezintă o încercare periculoasă de reabilitare a regimului Ustasha.

„Dacă în Croația este permis spațiu pentru asemenea mesaje, atunci am motive serioase de îngrijorare”, a spus el.

Controversa a fost amplificată de prezența premierului conservator Andrej Plenković la repetiții, acolo unde s-a fotografiat cu Thompson. De asemenea, președintele Parlamentului croat, Gordan Jandroković, a fost prezent la concert.

Social-democrații din opoziție au declarat că „am fost martorii unei rușini globale în care mesajele extremiste au primit logistică de stat și sprijin direct din partea conducerii guvernului”.

Un editorialist al publicației Jutarnji list l-a criticat pe premierul Plenković pentru că a mers la repetiții înainte de eveniment și l-a acuzat că a venit „să venereze un Woodstock neofascist”.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close