Antena 3 Externe Uniunea Europeană Copiii vor avea de acum două mame şi un tată. Proiectul controversat, lansat anul acesta în Marea Britanie

Copiii vor avea de acum două mame şi un tată. Proiectul controversat, lansat anul acesta în Marea Britanie

de O.P.    |    26 Feb 2015   •   07:27
Copiii vor avea de acum două mame şi un tată. Proiectul controversat, lansat anul acesta în Marea Britanie

Marea Britanie este prima ţară din lume care permite, prin lege, naşterea unor copii "cu trei părinţi".Este vorba de o nouă tehnică de fecundare in vitro, cu material genetic recoltat de la trei persoane: tatăl, mama şi încă o femeie. Obiectivul este prevenirea unor malformaţii grave, transmise genetic. Primul bebeluş conceput în acest fel s-ar putea naşte anul viitor.

Transferul mitocondrial, desemnat de presă prin formula "bebeluşi cu trei părinţi", a primit aprobarea Parlamentului după ce Camera Lorzilor a respins o moţiune împotriva sa. Susţinătorii metodei au susţinut că amânarea aplicării sale ar avea urmări extrem de grave.

Metoda urmăreşte să prevină malformaţiile transmise, de la mamă la copil, prin ADN-ul unor componente ale celulelor numite mitocondrii. Dacă ADN-ul acestora prezintă deficienţe, ele sunt înlocuite, în embrion, cu material donat de o femeie sănătoasă. Procedura nu afectează ADN-ul din nucleul celulelor, care transmite caracteristici ca aspectul fizic şi trăsăturile de personalitate.

Adversarii metodei susţin că viitorii nou-născuţi vor fi rezultatul unor "experimente biologice" cu urmări imposibil de anticipat. Dar legalizarea procedurii era aşteptată cu nerăbdare de multe perechi dintre care unele au, deja, copii cu malformaţii transmise prin ADN-ul mitocondrial.

Experţii subliniază că materialul donat de "a doua mamă" reprezintă mai puţin de 0,1 la sută din patrimoniul genetic al copilului. După votul din Camera Lorzilor, autorităţile vor elabora norme pentru aplicarea procedurii iar prima fecundare ar putea avea loc la toamnă.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close