Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană România are în continuare cel mai mare deficit bugetar din UE. Datoria publică se apropie de 60% din PIB

România are în continuare cel mai mare deficit bugetar din UE. Datoria publică se apropie de 60% din PIB

A.O.
2 minute de citit Publicat la 13:10 22 Apr 2026 Modificat la 13:10 22 Apr 2026
bani
Eurostat a furnizat datele privind deficitul şi datoria pentru anii 2022-2025. Foto: Getty Images

România este în continuare țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare deficit bugetar, de 7,9% din PIB. Deficite ridicate au fost înregistrate și în Polonia, Belgia și Franța, potrivit datelor publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). De asemenea, în România datoria publică a ajuns la 59,3% din PIB în 2025. 

Ponderea în PIB a deficitului bugetar în zona euro a scăzut de la 3% în 2024 la 2,9% în 2025, iar în UE a rămas nemodificat, la 3,1%, acelaşi nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat şi anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar. 

Țările cu cele mai ridicate deficite

Anul trecut, toate statele membre UE, exceptând Cipru (plus 3,4%), Danemarca (plus 2,9%), Grecia (plus 1,7%) şi Portugalia (plus 0,7%), au raportat deficit.

Cele mai ridicate deficite s-au înregistrat în România (minus 7,9% din PIB), Polonia (minus 7,3% din PIB), Belgia (minus 5,2% din PIB) Franţa (minus 5,1% din PIB).

11 ţări membre UE aveau deficite egale sau mai mari de 3% din PIB.

În acest comunicat, Eurostat furnizează datele privind deficitul şi datoria pentru anii 2022-2025, pe baza cifrelor raportate de statele membre UE în prima notificare din 2026, pentru aplicarea procedurii de deficit excesiv (EDP). România este în procedura de deficit excesiv din 2020.

Datoria publică se apropie de 60% din PIB în România

Pe de altă parte, ponderea în PIB a datoriei guvernamentale în zona euro a crescut de la 87% la finalul lui 2024 la 87,8% la finalul anului trecut, iar în UE de la 80,7% la 81,7%.

La sfârşitul anului 2025, cele mai scăzute ponderi în PIB ale datoriei guvernamentale erau în Estonia (24,1%), Luxemburg (26,5%), Danemarca (27,9%), Bulgaria (29,9%), Irlanda (32,9%), Suedia (35,1%) şi Lituania (39,5%).

12 ţări membre UE aveau ponderi în PIB ale datoriei guvernamentale mai mari de 60%, cel mai ridicat nivel fiind în Grecia (146,1%), Italia (137,1%), Franţa (115,6%), Belgia (107,9%) şi Spania (100,7%).

În ceea ce priveşte România, datele Eurostat arată că datoria guvernamentală a urcat până la 59,3% din PIB în 2025, de la 54,8% din PIB în 2024 şi 49,3% din PIB în 2023. Deficitul s-a situat anul trecut la 7,9% din PIB, de la 9,3% din PIB în 2024 şi 6,6% din PIB în 2023.

Produsul Intern Brut în 2025 a fost de 1.916 miliarde lei, în creştere de la aproape 1.760 miliarde lei în 2024 şi 1.590 miliarde lei în 2023.

Anul trecut, cheltuielile guvernamentale în zona euro au fost echivalentul a 49,8% din PIB, iar veniturile guvernamentale au fost echivalentul a 46,9% din PIB. În UE, cheltuielile guvernamentale au fost echivalentul a 49,5% din PIB, iar veniturile guvernamentale au fost echivalentul a 46,4% din PIB. Ponderile cheltuielilor şi veniturilor au crescut anul trecut atât în UE, cât şi în zona euro, comparativ cu 2024.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close