Antena 3 CNN Externe Vaticanul a anunţat că Papa Ioan Paul al II-lea va fi canonizat

Vaticanul a anunţat că Papa Ioan Paul al II-lea va fi canonizat

Vaticanul a anunţat că Papa Ioan Paul al II-lea va fi canonizat
de M.T.    |    05 Iul 2013   •   16:23

Papa Francisc a decis să convoace un consistoriu pentru canonizarea a doi dintre predecesorii săi, Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea, a anunţat vineri Vaticanul, potrivit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Nu se cunoaşte încă data la care cei doi foşti suverani pontifi vor fi canonizaţi, aceasta urmând să fie decisă de consistoriu.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, s-a mulţumit doar să declare că cele două canonizări ar putea avea loc „până la sfârşitul anului”.

„Suveranul pontif a aprobat canonizarea preafericitului Ioan al XXIII-lea şi a decis să convoace un consistoriu privind canonizarea preafericitului Ioan Paul al II-lea”, se arată într-un comunicat oficial al Vaticanului.

Papa Francisc şi-a dat acordul pentru o a doua minune atribuită lui Ioan Paul al II-lea (papă în perioada 1978-2005) după beatificarea sa, la 1 mai 2011, condiţie pentru ca acesta să fie proclamat sfânt.

În schimb, Ioan al XXIII-lea (1958-1963), supranumit "Papa cel Bun", va fi canonizat fără a-i fi atribuit o a doua minune, decizie care îi revine papei, însă considerată rară.

„Cunoaştem toate virtuţile şi personalitatea papei Roncalli, nu este nevoie de o explicare a deciziei privind sanctitatea sa”, a subliniat părintele Lombardi în faţa presei.

Ioan al XXIII-lea, care a fost beatificat în anul 2000, chiar de către Ioan Paul al II-lea, a fost cel care a convocat Conciliul Vatican II (pentru analizarea relaţiilor dintre Biserica romano-catolică şi lumea modernă). Este comparat adesea cu Francisc pentru atitudinea sa pastorală şi binevoitoare la adresa mulţimilor.

La funeraliile lui Ioan Paul al II-lea, în 2005, la capătul a 27 de ani de pontificat, unul din cele mai lungi din istorie, mulţimea a strigat „santo subito” (Să fie declarat sfânt imediat).

Papa Benedict al XVI-lea a permis imediat examinarea virtuţilor şi operei sale pentru ca fostul suveran pontif să fie declarat sfânt.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close