Antena 3 CNN Externe Vaticanul, în pragul unui posibil faliment. Răspunsul Sfântului Scaun nu a întârziat să apară

Vaticanul, în pragul unui posibil faliment. Răspunsul Sfântului Scaun nu a întârziat să apară

Vaticanul, în pragul unui posibil faliment. Răspunsul Sfântului Scaun nu a întârziat să apară
Sursa foto: Foto: Pixabay
22 Oct 2019   •   15:44

Finanţele Vaticanului nu sunt expuse riscului, au declarat marţi doi importanţi oficiali ai Vaticanului, respingând informaţiile apărute într-o carte a unui jurnalist de investigaţie italian, relatează dpa.

"Nu există faliment sau intrare în incapacitate de plată. Nu este nevoie decât de o revizuire a cheltuielilor", a declarat episcopul Nunzio Galantino, preşedintele Administraţiei Patrimoniului Sfântului Apostolic (APSA), pentru ziarul Avvenire. Declaraţiile acestuia au fost publicate şi de Vatican News, un site oficial al Vaticanului.

Jurnalistul Gianluigi Nuzzi a publicat cinci cărţi bazate pe documente secrete ale Vaticanului care au ajuns în presă. Cea mai recentă carte a sa, "Giudizio Universale" (Ultima Judecată), a apărut luni în Italia.

Potrivit acesteia, Papa Francisc ar fi primit un raport intern în mai 2018, care afirmă că "deficitul care afectează Sfântul Scaun a atins niveluri îngrijorătoare, cu riscul de a conduce la incapacitate de plată". În carte se arată de asemenea că APSA deţine conturi bancare secrete şi a înregistrat un deficit pentru prima dată în istoria sa, în 2018".

Episcopul Nunzio Galantino a declarat că deficitul s-a datorat cheltuielilor neprevăzute pentru a preveni închiderea unui spital al Vaticanului şi a negat existenţa unor conturi bancare secrete.

El a a avertizat în legătură cu relatările "fictive" care "se aseamănă mult cu 'Codul lui Da Vinci' " şi a respins sugestiile conform cărora vechiul şef al securităţii Vaticanului obstrucţiona eforturile de reformă ale Papei Francisc.

Cardinalul Oscar Rodriguez Maradiaga, un apropiat al Papei Francisc, care prezidează un consiliu având drept scop reforma Curia, administraţia centrală a Vaticanului, a respins la rândul său afirmaţiile lui Nuzzi.

"La Vatican, continuăm să avem o problemă: cineva 'scurge' documente în presă pentru a destabiliza papalitatea", a declarat el pentru ziarul La Repubblica.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Vatican
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close