Antena 3 CNN High Tech Elon Musk spune că „umanitatea nu va mai putea controla inteligența artificială”. Ce vrea să facă pentru a preveni acest scenariu

Elon Musk spune că „umanitatea nu va mai putea controla inteligența artificială”. Ce vrea să facă pentru a preveni acest scenariu

R.M.
1 minut de citit Publicat la 00:04 26 Aug 2026 Modificat la 00:04 26 Aug 2026
elon musk
Elon Musk a recunoscut că Anthropic este în prezent înaintea xAI în cursa pentru dezvoltarea inteligenței artificiale / Foto: Getty Images

Multimiliardarul Elon Musk crede că inteligența artificială (AI) va deveni atât de avansată încât, la un moment dat, omului îi va fi imposibil să o mai controleze. Din acest motiv, el spune că este important ca SpaceXAI să construiască o tehnologie care să realizeze acest control automat, înaintea companiilor rivale.

Afirmația a fost făcută în discursul ținut în fața angajaților Cursor AI, companie pe care a cumpărat-o recent, potrivit Times of India.

Tot în cadrul acelui discurs, Elon Musk a recunoscut că Anthropic este în prezent înaintea xAI în cursa pentru dezvoltarea inteligenței artificiale, potrivit unor informații obținute de publicația The Information.

Musk a descris Anthropic drept lider în cursa AI și un rival puternic pentru xAI, compania care dezvoltă modelul Grok. 

De altfel, potrivit unor surse citate de publicația The Information, unii dintre inginerii xAI foloseau Claude, modelul dezvoltat de Anthropic, atunci când aveau nevoie de ajutor pentru programare.

Acum, Elon Musk spune că SpaceX va continua să acumuleze mai multă putere de calcul decât orice alt competitor din domeniul inteligenței artificiale.

Mai mult decât atât, Musk declarase anterior, într-un interviu pentru The Economist, că e de părere că sistemele de inteligenţă artificială şi roboţii vor ajunge, în cele din urmă, să îndeplinească majoritatea activităţilor digitale şi fizice. 

Potrivit acestuia, în cel mult zece ani, roboţii utilizaţi la locul de muncă vor contribui la apariţia unei epoci de o asemenea „abundenţă extraordinară”, încât banii îşi vor pierde sensul. Astfel, în viitorul nu foarte îndepărtat, munca va deveni opţională, iar oamenii vor trăi dintr-un venit de bază universal. 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close