Antena 3 CNN High Tech Înşelăciune pe Facebook cu o aplicaţie care instalează butonul "dislike"

Înşelăciune pe Facebook cu o aplicaţie care instalează butonul "dislike"

Înşelăciune pe Facebook cu o aplicaţie care instalează butonul "dislike"
Sursa foto: Foto: thedislikebutton.com
16 Aug 2010   •   18:32

Utilizatorii Facebook sunt ţinta unei înşelăciuni, care le-ar oferi posibilitatea de a instala butonul ?dislike?. Cei care fac acest lucru sunt apoi păcăliţi să accepte accesul unei aplicaţii la pagina lor de profil, aplicaţie care le trimite apoi mesaje spam. De asemenea, încearcă să-i convingă pe oameni să completeze un chestionar online, lucru pentru care cei implicaţi în această înşelăciune sunt plătiţi, relatează bbc.co.uk.

Site-ul de socializare oferă un buton ?like?, prin intermediul căruia utilizatorii îşi pot exprima părerea cu privire la un anumit comentariu sau postare.

?Descarcă acum butonul oficial dislike? - aşa sună mesajul cu pricina. În momentul în care utlizatorii dau click pe link acesta le spune să instaleze o aplicaţie, care însă nu funcţionează ca atare.

După ce un utilizator şi-a dat acordul prin care îi poate fi accesat profilul, aplicaţia updatează pagina utilizatorului cu un link şi un mesaj ?Tocmai mi-am luat butonul dislike, aşa că acum pot să îl folosesc pentru toate postările tale idioate?

În cele din urmă, utilizatorul este îndrumat către un add-on Firefox care instalează un buton ?dislike?. Potrivit lui Graham Cluley, de la firma de securitate Sophos, add-on-ul pare a fi în regulă, însă un purtător de cuvânt al Facebook a spus că ?are loc un proces foarte rapid? prin care se vor asigura că link-urile şi aplicaţiile sunt îndepărtate rapid.

?Noi îi sfătuim de multă vreme pe oameni să nu acceseze link-urile care par suspecte, chiar dacă sunt postate de un prieten?, a declarat un purtător de cuvânt al Facebook.

?Pot să ne raporteze orice postare. Ne putem asigura apoi că orice aplicaţie sau link vor fi îndepărtate de pe Facebook?.

Antena3.ro

 

×
Subiecte în articol: Facebook
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close