Antena 3 CNN High Tech Măsura care îi va nemulţumi pe utilizatorii Facebook. Reţeaua de socializare va fi plină cu reclame video

Măsura care îi va nemulţumi pe utilizatorii Facebook. Reţeaua de socializare va fi plină cu reclame video

Măsura care îi va nemulţumi pe utilizatorii Facebook. Reţeaua de socializare va fi plină cu reclame video
Sursa foto: Foto: zowchow.com
07 Mai 2013   •   13:20

Facebook va introduce din luna iulie spoturi publicitare video în News Feed. În acest fel, conducerea reţelei de socializare speră să obţină o nouă sursă de venit. Decizia i-ar putea nemulţumi pe unii utilizatori dacă va deranja semnificativ funcţionalitatea reţelei de socializare.

Potrivit Financial Times, noile spoturi video vor apărea pe principala pagină vizualizată de utilizatori şi primul clip va rula automat fără sunet.

Utilizatorul va putea opta pentru activarea sunetului sau pentru vizionarea altor spoturi situate mai jos pe pagină.

Analiştii sunt de părere că noul format al paginii de "Noutăţi" îi va deranja pe unii utilizatori şi ar putea conduce la scăderea activităţii pe Facebook.

Facebook va percepe puţin peste 20 de dolari la mia de spoturi video livrate, indiferent dacă utilizatorii vor activa sau nu conţinutul audio.

Spoturile vor fi limitate la 15 secunde, iar Facebook se va asigura că reclamele de la branduri rivale puternice nu vor rula în aceeaşi zi.

Printre clienţii importanţi ai Facebook se numără Unilever, Nestle, Ford, Diageo, American Express şi Coca-Cola.

Reprezentanţii reţelei de socializare speră ca, prin această măsură, reţeaua de socializare să acceseze bugetele uriaşe de marketing TV ale companiilor.

Publicitatea video digitală reprezintă mai puţin de 5% din piaţa spoturilor TV din SUA, de 64,5 miliarde de dolari pe an, însă se extinde rapid. EMarketer estimează o creştere de 41% în acest an, la 4,1 miliarde de dolari.

Preţul perceput de Facebook pentru spoturile video este mai scăzut faţă de tarifele practicate de televiziunile din SUA, în medie 29 de dolari pentru o reclamă livrată către o audienţă de 1.000 de persoane.

Potrivit unor surse apropiate reţelei de socializare, noile reclame video ar putea genera venituri de până la 1,5 milioane de dolari pe zi pentru Facebook.

Reprezentanţii Facebook au refuzat să comenteze informaţiile.

 

 

×
Subiecte în articol: Facebook
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close