Antena 3 CNN International News "Bla, bla, bla. Nu are rost să asculți mai departe" | Reacția unui blogger militar rus la discursul lui Vladimir Putin

"Bla, bla, bla. Nu are rost să asculți mai departe" | Reacția unui blogger militar rus la discursul lui Vladimir Putin

Un fost lider militar rus, în prezent blogger proeminent pe rețelele sociale, a criticat și ironizat discursul adresat de președintele rus Parlamentului și națiunii.

"Bla, bla, bla. Nu are rost să asculți mai departe" | Reacția unui blogger militar rus la discursul lui Vladimir Putin
Sursa foto: Antena 3 CNN / wikipedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Feb 2023   •   13:46

"E clar: operațiunea militară specială va continua în maniera obscură actuală. Nu s-a declarat război, nici măcar nu s-a declarat o operațiune anti-teroristă, și nici nu se va declara. Totul e în regulă în armată și se face chiar mai bine. Niciun cuvânt despre eșecuri și înfrângeri", a scris Igor Girkin (foto, stânga) într-o postare Telegram.

"Bla, bla, bla, nu are rost să asculți în continuare", a concluzionat el pe la jumătatea discursului liderului rus. 

CNN amintește că fostul ofițer rus a jucat un rol-cheie în procesul de anexare a Peninsulei Crimeea în 2014, dar și pe parcursul conflictului armat întreținut de Moscova în Donbas.

El a fost, de asemenea, pus sub acuzare pentru crimă de autoritățile olandeze pentru implicarea în doborârea Zborului 17 al companiei Malaysia Airlines deasupra Ucrainei.

Citește și: Bloggerii militari ruși: "Biden a ajuns la Kiev înaintea lui Putin"

Pe parcursul invaziei în Ucraina, Girkin s-a profilat drept un critic al abordării militare a Moscovei, cerând Ministerului rus al Apărării să adopte o poziție mai dură.

×
Subiecte în articol: Igor Girkin Vladimir Putin
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close