Antena 3 CNN International News Cum a montat Rusia arestarea jurnalistului american Evan Gershkovich după un "film" similar din anii '80

Cum a montat Rusia arestarea jurnalistului american Evan Gershkovich după un "film" similar din anii '80

Kremlinul a reacționat cu reținere la arestarea jurnalistului american Evan Gershkovich, în timp ce publicația acestuia, The Wall Street Journal, a cerut eliberarea sa imediată.

Cum a montat Rusia arestarea jurnalistului american Evan Gershkovich după un "film" similar din anii '80
Sursa foto: Wall Street Journal / CNN / Twitter
de Adrian Iclozan    |    30 Mar 2023   •   16:36

Evan Gershkovich a fost reținut și încarcerat la Ekaterinburg, potrivit unei comunicări făcute joi de Serviciul Federal de Securitate, FSB.

El a fost acuzat de spionaj iar o instanță rusă a ordonat încarcerarea sa pentru cel puțin două luni.

 "Prin decizia din 30 martie 2023 a Judecătoriei Lefortovsky din Moscova în legătură cu E. Gershkovich, suspectat de săvârșirea unei infracțiuni în temeiul articolului 276 din Codul penal al Federației Ruse, a fost dispusă măsura preventivă a detenției pe o perioadă de 1 lună și 29 de zile, adică până la 29 mai 2023", se arată în hotărârea instanței moscovite.

Purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, a fost solicitat de presa străină să comenteze situația.

Citește și: FSB a arestat un jurnalist american la Ekaterinburg

"Aceasta este prerogativa FSB. Ei au făcut deja o declarație. Noi nu avem nimic de adăugat. Singurul lucru pe care îl pot adăuga este că, din câte știm, a fost prins în flagrant", a declarat Peskov.

Autoritățile ruse fac adesea afirmații nefondate cu privire la activitatea jurnaliștilor străini, notează CNN.

CNN i-a cerut lui Peskov să clarifice ce înseamnă "prinderea în flagrant" a unui jurnalist acuzat de spionaj.

"Nu pot să clarific. Nu am detalii. Încă o dată, aceasta este prerogativa serviciilor speciale care se luptă cu spionii", a răspuns oficialul rus.

Purtătorul de cuvânt al președinției ruse a fost, de asemenea, întrebat dacă arestarea lui Gershkovich are legătură cu un reportaj pe care acesta l-a realizat anterior sau cu un material la care lucra în prezent.

El a dat același răspuns: "Nu pot spune. Nu cunosc detaliile."

Peskov a adăugat însă că președinția rusă "cunoaște" activitatea jurnalistului american și este la curent cu materialele publicate de acesta.

The Wall Street Journal neagă acuzațiile FSB

Publicația The Wall Street Journal a transmis, joi, că "respinge cu vehemență acuzațiile FSB" și că solicită eliberarea imediată a lui Evan Gershkovich.

"Evan Gershkovich este un reporter de încredere, dedicat muncii sale. Suntem solidari cu Evan și cu familia sa", a precizat publicația americană.

Gershkovich este primul jurnalist american arestat în Rusia și acuzat de spionaj, din 1986.

În acel an, la data de 2 septembrie, ziaristul Nick Daniloff, care lucra pentru US News and World Report, a fost reținut de KGB, precursorul actualului FSB, pentru o acuzație similară. 

Pe atunci, Ronald Reagan era președintele SUA, iar Moscova conducea lagărul comunist al țărilor care făceau parte din Uniunea Sovietică.

Nick Daniloff, arestat de ruși la Moscova, acum aproape 37 de ani, după ce americanii au arestat un rus la New York

Legăturile dintre cele două blocuri politico-militare erau extrem de tensionate, iar comentatorii avertizau în legătură cu riscul ridicat al unui război nuclear, așa cum era să se întâmple în epoca Kennedy - Hrușciov.

După arestarea din 1986, Daniloff a fost încarcerat săptămâni întregi în condiții de izolare, până când administrația Reagan a reușit să-i negocieze eliberarea. 

Vorbind la o conferință de presă după ce a fost pus în libertate, jurnalistul a subliniat că, fără "interesul foarte profund și personal" al președintelui Reagan în cazul său, ar fi rămas, probabil, în închisoare pentru o lungă perioadă de timp.  

"În cazul meu, FBI-ul a arestat un sovietic la New York pentru spionaj, iar rușii m-au arestat apoi pe mine", a declarat Daniloff, acum în vârstă de 88 de ani, pentru CNN.

El a adăugat că negocierea administrației Reagan, care i-a obținut eliberarea, a implicat o soluție "pentru tipul care a fost arestat la New York".

Joi, purtătorul de cuvânt de la Kremlin a refuzat să comenteze dacă arestarea lui Gershkovich a fost o răzbunare, în replică la arestarea de săptămâna trecută a lui Serghei Vladimirovici Cerkasov în SUA.

Cerkasov a fost acuzat de spionaj în favoarea Moscovei.

 "Nu am nimic de comentat pe acest subiect", a fost răspunsul lui Dmitri Peskov, când a fost întrebat de o legătură între arestările lui Gershkovich și Cerkasov.

Casa Albă condamnă "în cei mai fermi termeni" arestarea jurnalistului Evan Gershkovich

Administrația Biden s-a declarat "profund îngrijorată" de informațiile potrivit cărora reporterul publicației The Wall Street Journal, Evan Gershkovich, a fost reținut în Rusia sub acuzația de spionaj.

"Noaptea trecută, oficiali ai Casei Albe și ai Departamentului de Stat au vorbit cu angajatorul domnului Gershkovich, The Wall Street Journal. Administrația a fost, de asemenea, în contact cu familia sa. În plus, Departamentul de Stat a fost în contact direct cu guvernul rus în această chestiune, și a acționat pentru a asigura accesul domnului Gershkovich la servicii consulare", a declarat, joi, secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, citată de CNN.

"Vânarea cetățenilor americani de către guvernul rus este inacceptabilă. Condamnăm detenția domnului Gershkovich în termenii cei mai fermi", a adăugat ea.

Secretarul de presă a reiterat, de asemenea, avertismentul Departamentului de Stat, ca americanii să nu călătorească în Rusia iar cei aflați deja acolo să părăsească imediat această țară.

Corespondent CNN: "Rusia pedepsește faptele de spionaj cu 20 de ani de închisoare"

"FSB-ul rusesc, care este organizația succesoare a KGB-ului, a emis o declarație oficială în care detaliază ceea ce ei spun că s-a întâmplat. Ei (FSB, n.r.) spun că au pus capăt activității ilegale a unui jurnalist american. L-au numit Evan Gershkovich, un corespondent al The Wall Street Journal, acreditat de către Ministerul rus de Externe. Ei au spus că el se afla într-o misiune din partea americană pentru a strânge informații clasificate despre una dintre întreprinderile complexului militar industrial rusesc.

Rușii susțin că era pe punctul de a primi materiale secrete atunci când a fost arestat în orașul Ekaterinburg. Acolo există o mulțime de producători de arme, fabrici de armament și lucruri de acest gen. Așadar, este o zonă foarte sensibilă. Dar nu au fost oferite detalii despre ce anume a relatat, de fapt, Gershkovich.

The Wall Street Journal a emis o declarație în care neagă categoric acuzațiile de spionaj care i-au fost aduse corespondentului lor de către procurorii FSB și în care a cerut eliberarea lui imediată. Acuzațiile de spionaj pot duce la o pedeapsă maximă de 20 de ani în această Rusia", a relatat corespndentul CNN Mattew Chance.

Foto: Evan Gershkovich (stânga, într-o fotografie actuală) și Nick Daniloff, într-o fotografie din anii '80, după ce a fost eliberat de ruși (dreapta)

×
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close