Antena 3 CNN Life Cerbi lopătari, observați în Brănești: A fost sesizată Poliția Animalelor

Cerbi lopătari, observați în Brănești: A fost sesizată Poliția Animalelor

Miercuri seara, polițiștii Biroului Poliția Animalelor Ilfov au fost sesizați cu privire la existența unor cerbi lopătari în fondul de vânătoare din zona localității Brănești și care, nu ar aparține acestui fond.

Cerbi lopătari, observați în Brănești: A fost sesizată Poliția Animalelor
Sursa foto: Alexandra Ion
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Mai 2021   •   22:49

Un număr impresionant de forțe de ordine au fost mobilizate în zonă în urma sesizărilor primite.

"Polițiști din cadrul Biroului Poliția Animalelor Ilfov, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov, criminaliști precum și reprezentanți ai fondului de vânătoare s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea de activități specifice, în vederea stabilirii cu certitudine a situației de fapt și de drept, urmând, ca în raport cu rezultatul activitățiilor desfășurate, să fie luate măsurile legale care se impun.", se arată în comunicatul Poliției.

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close