Cercetătorii chinezi au creat prima "albină cyborg" cu cel mai uşor controler cerebral din lume. Albinele lucrătoare transportă saci de nectar care ajung să cântărească până la 80% din masa lor corporală. În zbor, își pliază picioarele din spate asemenea unui tren de aterizare, pentru a reduce rezistența aerului şi pot parcurge până la 5 kilometri fără oprire, un exemplu clar al modului în care natura depășește performanțele tehnologiei umane. La Institutul de Tehnologie din Beijing, echipa condusă de profesorul Zhao Jieliang a creat cel mai ușor controler cerebral pentru insecte realizat vreodată, care cântărește doar 74 de miligrame, fiind chiar mai ușor decât un sac de nectar, scrie publicaţia myNews.
Pus pe spatele unei albine, dispozitivul pătrunde în creierul insectei prin trei ace şi transmite impulsuri electrice care generează iluzii și comandă direcția zborului: stânga, dreapta, înainte, înapoi. În nouă din zece cazuri, albina a reacționat conform comenzilor.
"Albina cyborg" ar putea fi folosită ca cercetaș militar sau pentru căutarea supraviețuitorilor în urma unor cutremure, potrivit unui articol evaluat de experți, publicat pe 11 iunie în Chinese Journal of Mechanical Engineering.
?? #China unleashes the world's first cyborg bee! ?
— Uncensored News (@Uncensorednewsw) July 12, 2025
Chinese scientists at the Beijing Institute of Technology have developed a cyborg bee with the world’s lightest brain controller, weighing just 74 milligrams
Strapped to the bee’s back, the tiny device controls its movements,… pic.twitter.com/mCAYqa6C76
"Roboții bazați pe insecte moștenesc mobilitatea superioară, capacitățile de camuflaj și adaptabilitatea la mediu ale gazdelor lor biologice", au explicat Zhao și colegii săi.
"Comparativ cu soluțiile sintetice, acești roboți oferă o capacitate mai mare de a trece neobservați și o rezistență operațională extinsă, ceea ce îi face valoroși în misiuni precum recunoașterea urbană, combaterea terorismului, oprirea traficului de droguri și intervențiile în caz de dezastru", au adăugat ei.
Anterior, cel mai ușor controler era creat în Singapore și cântărea de trei ori mai mult. Acesta putea controla gândacii, însă aceștia se deplasau lent, pe distanțe scurte, și oboseau rapid.
Echipa lui Zhao a imprimat circuitele electronice pe o peliculă polimerică extrem de subțire și flexibilă, asemănătoare aripilor de insecte. În ciuda dimensiunii, filmul conține multiple cipuri, inclusiv o telecomandă cu infraroșu.
Testele s-au desfășurat în nouă configurații diferite de pulsații. Cercetătorii au studiat mișcările aripilor albinelor și ale gândacilor, au cartografiat semnalele motorii și au reușit să controleze direcția zborului albinelor sau să determine gândacii să urmeze trasee lungi și drepte.
În prezent, albinele necesită alimentare electrică prin cablu, iar gândacii obosesc după zece impulsuri. Răspunsul la semnale variază în funcție de specie și de individ.
O baterie durabilă cântărește aproximativ 600 mg, fiind prea grea pentru o albină. În plus, picioarele și abdomenul insectei nu răspund la comenzile externe.
"În viitor, vom îmbunătăți precizia și consistența controlului comportamental al insectelor prin optimizarea semnalelor de stimulare și a tehnologiilor de control", a precizat echipa.
"În același timp, vom extinde modulele funcționale ale rucsacului de control, pentru a crește capacitatea roboților de a percepe mediul și a le permite implementarea în misiuni complexe, precum cele de recunoaștere și detecție", au adăugat cercetătorii.
Mai multe țări sunt implicate într-o cursă intensă pentru dominația tehnologiei cyborg. Agenția americană DARPA a fost lider în domeniu, urmată de Japonia. Însă China depăşeşte acum recorduri, beneficiind de o finanțare guvernamentală generoasă și de o industrie electronică în plină dezvoltare.