Aproape toți șoferii au trecut prin asta. Mașinile abia înaintează, semaforul din față este în continuare roșu, iar coloana pare că nu se mai termină. Nimeni nu poate înainta, însă, la un moment dat, se aude un claxon. Apoi încă unul. În scurt timp, mai mulți șoferi încep să claxoneze, deși este evident că zgomotul nu va face traficul să dispară, potrivit The Economic Times.
La prima vedere, reacția pare lipsită de logică. Psihologia arată însă că în spatele acestui comportament pot exista mai multe mecanisme decât simpla nerăbdare sau dorința de a-i deranja pe ceilalți.
Un șofer care claxonează repetat într-un ambuteiaj nu este neapărat o persoană agresivă sau nerăbdătoare. În multe situații, reacția poate fi legată de stres, senzația că nu mai are control asupra situației și suprasolicitarea mentală.
Condusul presupune oricum un efort constant din partea creierului. Șoferul trebuie să urmărească simultan traficul, oglinzile, pietonii, indicatoarele, viteza și mișcările celorlalte mașini. Atunci când peste toate acestea se adaugă aglomerația, întârzierea și presiunea timpului, nivelul de stres crește.
Creierul nu suportă prea bine senzația că nu mai are control
Unul dintre factorii care alimentează frustrarea în trafic este pierderea senzației de control.
Oamenii preferă, în general, situațiile în care acțiunile lor au rezultate previzibile. În trafic se întâmplă exact contrariul. Apeși accelerația, dar mașina nu înaintează. Vrei să ajungi la destinație, însă ceva din exterior îți blochează complet planul.
Această diferență dintre ceea ce vrei să faci și ceea ce poți face creează tensiune.
Psihologul Albert Bandura a studiat conceptul de autoeficacitate, adică încrederea unei persoane că poate influența rezultatul unei situații. Într-un ambuteiaj, această senzație poate fi puternic diminuată.
Claxonul poate deveni, chiar și pentru câteva secunde, o încercare de a recâștiga sentimentul că faci ceva. Mesajul transmis de creier ar putea fi, simplu: „Fac ceva”.
Chiar dacă traficul nu se mișcă, simplul fapt că șoferul reacționează poate reduce pentru moment senzația de neputință.
Frustrarea poate duce la reacții impulsive
O altă explicație este oferită de teoria frustrare-agresivitate, potrivit căreia frustrarea apare atunci când o persoană este împiedicată să își atingă un obiectiv.
În cazul traficului, obiectivul este simplu: să ajungi undeva. Ambuteiajul devine obstacolul.
Pe măsură ce minutele trec, frustrarea se acumulează. Pentru unii oameni, claxonul devine o modalitate imediată de a elibera această tensiune.
Să luăm cazul unui șofer care întârzie la o întâlnire importantă. Fiecare minut petrecut în coloană crește presiunea. Claxonul nu este neapărat îndreptat împotriva șoferului din față. De multe ori, reacția este mai degrabă adresată situației în ansamblu.
Traficul aglomerat suprasolicită creierul
Condusul presupune o cantitate mare de informații procesate în permanență. Trebuie să fii atent la mașinile din jur, pietoni, semne de circulație, semafoare, oglinzi și schimbările rapide din trafic.
În condiții normale, creierul reușește să gestioneze aceste informații. Într-un ambuteiaj însă, volumul de stimuli crește considerabil.
Când resursele mentale sunt deja solicitate la maximum, reacțiile emoționale pot deveni mai puternice, iar autocontrolul poate scădea.
O întârziere de două minute poate părea banală atunci când ești relaxat. După 45 de minute petrecute într-o coloană care se mișcă aproape imperceptibil, aceleași două minute pot deveni extrem de greu de suportat.
Cu cât așteptarea se prelungește, cu atât scade și răbdarea.
Un singur claxon îi poate influența și pe ceilalți
Există și un alt fenomen psihologic care poate explica de ce un singur claxon este urmat uneori de mai multe.
Este vorba despre contagiunea emoțională, tendința oamenilor de a prelua emoțiile și comportamentele celor din jur.
Un șofer claxonează. Cei din apropiere devin mai atenți, dar și mai iritați. Unii pot ajunge să repete comportamentul aproape automat.
Într-un spațiu aglomerat, oamenii tind să imite, fără să-și dea seama, reacțiile celor din jur. Astfel, un singur șofer nervos poate schimba rapid atmosfera dintr-o întreagă coloană de mașini.
În spatele volanului, oamenii se simt mai anonimi
Mașina creează și un tip aparte de distanță socială.
Șoferii sunt fizic foarte aproape unii de ceilalți, dar nu interacționează direct. Fiecare se află în propriul spațiu, separat de ceilalți prin geamuri și caroserie.
Psihologii vorbesc în acest context despre deindividuare, fenomen prin care sentimentul de anonimat poate reduce anumite inhibiții sociale.
Un om care, în mod normal, nu ar striga la un necunoscut aflat lângă el într-un magazin poate avea o reacție mult mai impulsivă atunci când se află în spatele volanului.
Mașina oferă senzația unei bariere și, uneori, acest lucru face ca autocontrolul să scadă.
Presiunea timpului amplifică nervozitatea
Pentru anumite persoane, întârzierile sunt mai greu de tolerat decât pentru altele. Cei care sunt foarte preocupați de timp și funcționează permanent cu senzația că trebuie să se grăbească pot percepe traficul ca pe o amenințare directă la adresa planurilor lor.
Aceste reacții au fost asociate în psihologie cu anumite caracteristici ale comportamentului de tip A, precum competitivitatea, sentimentul de urgență și dificultatea de a tolera întârzierile.
Când șoferul simte că pierde timp și nu poate face nimic pentru a schimba situația, frustrarea crește. Claxonul poate deveni o formă de „luptă” împotriva întârzierii, chiar dacă, în realitate, nu există nicio soluție pe care acel gest să o poată produce.
Stresul poate pune organismul în stare de alertă
Traficul nu solicită doar psihicul. Situațiile stresante pot produce și reacții fiziologice.
Atunci când nivelul de stres crește, organismul eliberează hormoni precum cortizolul și adrenalina. Ritmul cardiac poate crește, organismul devine mai alert, iar toleranța la frustrare poate scădea.
Este un răspuns apropiat de mecanismul „luptă sau fugi”.
Asta nu înseamnă că un om care claxonează într-un ambuteiaj este, în mod obișnuit, o persoană furioasă. Poate fi pur și simplu reacția sistemului nervos la o perioadă prelungită de stres.
Chiar dacă șoferul stă aparent fără să facă nimic, creierul continuă să perceapă situația ca pe o provocare care trebuie gestionată.
Claxonul poate fi, de fapt, o descărcare emoțională
Claxonatul în trafic spune uneori mai multe despre starea celui aflat la volan decât despre traficul propriu-zis.
În spatele gestului pot exista frustrarea, stresul, presiunea timpului, senzația de pierdere a controlului sau pur și simplu suprasolicitarea mentală.
Asta nu înseamnă că orice claxon este justificat sau că șoferul nu poate controla modul în care reacționează. Dar psihologia arată că reacția nu trebuie interpretată automat drept nerăbdare sau agresivitate.
Uneori, claxonul nu este despre mașina din față și nici despre încercarea de a face traficul să dispară.
Este doar o modalitate prin care creierul descarcă, pentru câteva secunde, frustrarea unei situații în care omul simte că nu mai poate controla aproape nimic.
Iar sentimentul de a fi blocat într-o situație pe care nu o poți schimba este, până la urmă, unul cât se poate de uman.
