Antena 3 CNN Life Drama cumplită a Aristizzei Romanescu, marea actriţă care a strălucit în lumina reflectoarelor şi a murit în mizerie

Drama cumplită a Aristizzei Romanescu, marea actriţă care a strălucit în lumina reflectoarelor şi a murit în mizerie

Drama cumplită a Aristizzei Romanescu, marea actriţă care a strălucit în lumina reflectoarelor şi a murit în mizerie
Sursa foto: Foto: wikipedia.org
28 Feb 2017   •   08:36

Una dintre cele mai mari actrițe românce ale secolului trecut a ieșit la pensie, după 30 de ani de carieră, cu o pensie atât de mică încât a avut nevoie de un ajutor ”din mila statului” pentru a putea supraviețui. În memoriile sale, Aristizza Romanescu nu recomandă nimănui să urmeze o cariera artistică, scrie adevarul.ro.

În 30 de ani de cariera, Aristizza Romanescu a reusit sa interpreteze 400 de roluri, într-o maniera excepționale. Artista a intrat în galeria de aur a actorilor români și numele ei a facut istorie.

În volumul ”Amintiri”  publicat după ieșirea la pensie, actrița nu recomandă nimănui să îmbrațișeze cariera artistica: „A fi actor înseamna a fi sclav; să n-ai odihnă, să n-ai sarbatoare, să n-ai copil, să n-ai nici o afecțiune, sa n-ai inima. Pâna la moarte! Lucrul cel mai de plâns e mizeria sfâsietoare a comedianului, care nu trăiește decât pentru alții.”  

Aristizza Romanescu a murit bolnavă, în saracie și mizerie pe 4 iunie 1918, la Iași.

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close