Cea de-a 20-a ediție a Concursului Internațional de Muzică Clasică „George Enescu”, de la București, începe duminică. Ediția aniversară va debuta la ora 19:00 la Ateneu cu un concert extraordinar susținut de Orchestra Națională Radio, sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru, care a oferit, în exclusivitate, un interviu pentru Antena 3 CNN. Artistul este şi director artistic al concursului şi Festivalului George Enescu de la Bucureşti şi își doreşte ca, în această ediţie a evenimentului, să deschidă drumuri muzicienilor la început de carieră.
Andrei Tomescu, realizator Antena 3 CNN: Veți deschide duminică seară această ediție aniversară a concursului cu un concert extraordinar și o să vă rog pentru început să ne dați câteva detalii despre el.
Cristian Măcelaru, director artistic al concursului și dirijor: Acest concert de deschidere a concursului, istoric vorbind, întotdeauna a prezentat compoziția care a câștigat secțiunea de compoziție din ediția precedentă și de aceea vom începe concertul cu compoziția care a câștigat secțiunea de compoziție în ediția precedentă. Vorbesc de Diego Santamaria, o compoziție a „The Stone and the Ivy”, care este o compoziție pentru orchestră simfonică mare, o piesă compusă recent și care va prezenta, desigur, alegerea jurului din ediția trecută, iar apoi va fi o compoziție în care vom prezenta cei trei câștigători din secțiunile de vioară, violoncel și pian, care vor interpreta un triplu concert a lui Dan Dediu.
Această idee de triplu concert, început chiar de Beethoven, e de a avea trei soliști pe scenă care vor cânta împreună cu orchestra care îi acompaniază, iar apoi în partea a doua a concertului este Sinfonia întâia a lui Enescu și mi-am dorit să prezentăm toate aceste laturi din ceea ce am reușit să facem în ediția trecută și, în același timp, să aducem și muzica lui Enescu în prim plan.
Andrei Tomescu: Trebuie să spunem de la bun început faptul că, la foarte multe evenimente din cadrul concursului, accesul publicului va fi gratuit. V-aș ruga să ne spuneți ce alte noutăți mai există la concursul de anul acesta, dacă mai există față de edițiile precedente.
Cristian Măcelaru: Desigur, poate cea mai importantă pentru mine ca director artistic al concursului, cea mai importantă inovație pe care am adus-o în concurs este în etapa de semifinală, în care fiecare candidat care va avansa până la semifinală va interpreta un concert în care vor fi și soliști și dirijor, ceea ce noi numim „play-conduct”, pentru că nu va exista dirijor, dar solistul va avea o orchestră de cameră în spatele lui sau a ei. Și atunci, un lucru care se întâmplă tot mai des în zilele de astăzi, solistul va prelua și rolul de dirijor, iar acest lucru ne va arata foarte mult maturitatea solistului și pregătirea pe care solistul o are pentru o viață în muzică. E un lucru chiar inedit, extraordinar, cred că pentru toată lumea e o curiozitate foarte nouă.
Iar apoi, un lucru pe partea educațională pe care l-am adus concursului în această săptămână, este introducerea masterclass-ului de compoziție. Am făcut masterclass-ul de dirijat în ediția precedentă, pe care îl continuăm și acum, dar masterclass-ul pentru compoziție, în care cei trei compozitori aleși vor lucra foarte aproape cu profesori în compoziție care vin din America, din România, din Polonia și apoi vom auzi compozițiile lor după numai 4 zile.
Andrei Tomescu: La concursul de dirijat v-aș întreba ce anume căutați într-un dirijor care este foarte tânăr, care este la început de drum, ce calități ar trebui să descoperiți în el, astfel încât să vă spună acest om este făcut pentru excelență.
Cristian Măcelaru: Rolul dirijorului în fața orchestrei nu este numai din punct de vedere tehnic acel rol în care trebuie să găsim modalități tehnice în care să comunicăm un tempo, o intensitate, un caracter muzical. Rolul dirijorului ține și de natura psihologică a felului în care un lider comunică cu toți cei care îl înconjoară, iar acest lucru este cel mai greu de învățat. De aceea parcurg mult timp împreună. Voi parcurge mult împreună cu dirijorii pentru a-i vedea cum comunică cu orchestra, cum dirijează, care este limbajul lor fizic, pentru că muzicienii nu văd numai bagheta sau măsura pe care dirijorul o bate, ci absolut tot ce face dirijorul. Iar fiecare lucru pe care dirijorul îl face pe scenă poate să fie pentru a înlesni muzica sau pentru a o opri, și de aceea e important să descoperim cum comunicăm.
Este ideea de a comunica, de a fi un lider, de a înțelege psihologia unui grup de oameni. Toate aceste lucruri se învață în masterclass-ul de dirijat.
Andrei Tomescu: Dirijorul este, până la urmă, alături de orchestră, cumva intermediarul dintre publicul spectator și compozitor. Ce ar trebui să facă un un dirijor foarte bun, un dirijor de excepție, astfel încât această legătură, această apropiere dintre public și compozitor să fie cât mai mare, cât mai intimă, cât mai reală, adevărată.
Cristian Măcelaru: Rolul dirijorului este să facă absolut tot ce este necesar ca acea conexiune între compozitor și public, dar chiar și între compozitor și muzicieni, să fie cât mai pură. Și spuneam în trecut un lucru pe care încercam să-i învăț pe tinerii dirijori. Le spuneam așa: „câteodată, dirijorul este este portarul, câteodată este mijlocașul, câteodată este antrenorul, iar câteodată este chiar și mingea”. Rolul dirijorului se schimbă de la secundă la secundă. Desigur, în spatele dirijatului și în spatele actului dirijoral stă la bază cunoștință și o înțelegere a muzicii în sine. Iar acest lucru îl facem în sesiunile în care nu este dirijorul în fața orchestrei, sesiuni în care eu vorbesc cu ei despre cum se studiază o partitură, cum se învață despre caracterele care există într-o partitură, cum să descoperim această lume, poate ascunsă celor care încă nu a reușit să se aprofundeze în ea.
Andrei Tomescu: Sunteți nu doar directorul artistic al Concursului „George Enescu” și al Festivalului „George Enescu” de la București, sunteți directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Cincinnati, directorul muzical al orchestiei Naționale a Franței și cu siguranță că reprezentați pentru foarte mulți tineri un reper de excelență, având în vedere cariera impresionantă pe care o aveți deja în spate. Ce mai înseamnă excelența în ziua de astăzi și, mai ales, cât mai costă excelența pentru un muzician în zilele noastre?
Cristian Măcelaru: Pentru mine, excelența înseamnă drumul în sine, iar felul în care fiecare pas pe care îl facem în viață avem opțiunea de a-l face cu excelență sau de a-l face cu delăsare. Iar acea pasiune, acel entuziasm pe care îl aducem la fiecare lucru pe care îl facem în viață va defini dacă ne aduce bucurie sau nu. Iar ceea ce încerc să-i învăț, sau să le spun tinerilor muzicieni cu care mă voi întâlni și în mastreclass-urile de dirijat, dar și în masterclass-urile instrumentale, este că vreau să le deschid o ușă ca să vadă un viitor în care posibilitatea de a te dărui muzicii, într-adevăr, există. Și e adevărat, e greu, nu este o viață ușoară viața de artist, dar este o viață care este atât de bogată în acele sentimente pe care le creez pur și simplu.
Eu când sunt în repetiție sau în concert, intru într-o lume într-adevăr spirituală, în care muzica mă înconjoară atât de plin și atât de profund, încât nu găsesc nicio altă modalitate în care să descopăr acea frumusețe în viață. De aceea revin la muzică, în ciuda faptului că este un lucru dificil, iar viața de artist este o viață plină de sacrificii pe care le fac eu, familia mea, toată lumea din jurul meu și încerc să încurajez acești tineri care vor participa că, totuși, se merită. Este o investiție, muzica în sine, și arta în sine. Este o investiție în ceea ce creem noi ca oameni.
E un lucru care ne face să fim diferiți de orice altceva ce există, pentru că, în momentul în care creezi, creezi și o identitate personală, nu numai un act artistic, îți creezi o identitate personală, iar acest lucru este ceea ce ne face pe noi să fim oameni.
Andrei Tomescu: Anul acesta, Concursul „George Enescu” a marcat și un record. Sper să nu mă înșel, sunt peste 800 de tineri care s-au înscris la secțiunile instrumentale, de vioară, violoncel și pian. Sunt 800 de tineri care au ales muzica clasică pentru tot ceea ce ea reprezintă. într-o lume în care nu mai știm să ne ascultăm unii pe ceilalți, suntem aproape lipsiți total de empatie, într-o lume în care se insinuează ușor și, sigur, muzica generată de inteligență artificială. V-aș întreba cum l-ați atrage pe un tânăr sau ce i-ați spune unui tânăr, unui adolescent din ziua de astăzi, ca să vină să vadă un concert de muzică clasică?
Cristian Măcelaru: În primul rând, i-aș spune unui tânăr că dacă iubește orice fel de muzică, 100% va găsi ceva în ceea ce facem noi în anul acesta care să îl atragă. Pentru că toată muzica care există are o rădăcină comună care se găsește în muzica clasică. Pentru că cei care au creat bazele, care au pus bazele felului în care notăm muzica sau aceste reguli care există în felul în care ascultăm muzica, cum o înțelegem, cum o interpretăm, cum o apreciem, sunt bazele muzicii clasice, iar din muzica clasică sau creat alte ramuri. Dacă îți place orice fel de muzică, ceea ce încă nu am întâlnit o persoană căruia să nu-i placă măcar un gen de muzică, va găsi ceva ce să-i placă în muzica clasică. Diferența care este muzica clasică necesită timp, nu se poate aprecia, nu poate fi apreciată imediat, într-o secundă.
Dacă nu ai cunoscut-o niciodată, acest cadou al timpului te face să înțelegi o puritate și o profunzime mai complexă, mai mare. Iar exemplul pe care îl dau foarte des: dacă pentru Taylor Swift sunt necesare șase sau șapte-opt acorduri care să creeze un cântec, pentru muzica lui Bach sunt necesare sute de acorduri. Deci ar fi imposibil să putem aprecia muzica lui Bach, să zicem, în același timp care este necesar pentru a aprecia muzica lui Taylor Swift. E un lucru foarte simplu de înțeles, dar muzica clasică necesită timp pentru a aprecia și sunt atât de încurajat de numărul mare de candidați care s-au înscris la concurs, pentru că îmi dau un răspuns atât de important întrebării: „oare muzica clasică, oare autenticitatea unei muzici clasice care se creează astăzi mai are o relevanță în societate?”.
Răspunsul este dat de faptul că sunt atât de mulți tineri care își doresc acest lucru, își doresc o identitate adevărată care se găsește numai în cultură și o autenticitate care se dobândește numai prin a crea, iar noi le dăm această platformă care să îi ajute să creeze și să prezinte identitatea lor.
Andrei Tomescu: Și ar mai fi setul de valori pe care muzica clasică vine, ni-l oferă și ni-l imprimă. Sunt valori foarte importante, tot mai greu de găsit într-o societate lipsită aproape total de repere. Revenind la discuția cu tânărul care trebuie cumva convins să vină la un concert de muzică clasică, cu ce ar trebui să înceapă? Eu, spre exemplu, am început cu operă. Bunicii mei ascultau la pick-up discurile electricord cu arii celebre și coruri din opere și operete. Apoi profesorul de muzică din școala generală ne-a adus la București, la Opera Națională și am văzut La Traviata, am văzut Nabucco, am văzut Aida. Atunci m-am îndrăgostit de de muzica clasică și de operă. Dar se întâmpla în anii '80. În 2026, cu ce ar trebui să înceapă un tânăr care n-a mai avut contact nici cu opera, nici cu muzica clasică?
Cristian Măcelaru: Eu spun că, în 2026, e și mai ușor de a descoperi muzica clasică, pentru că există o bogăție atât de imensă online în care toată lumea poate să meargă să vadă un concert live, iar apoi să găsească evenimente la care să meargă. O muzică înregistrată diminuează puțin acele valori care există, acele valori reale care există într-un concert live. Ei, și atunci, totuși e important să găsim modalități în care să folosim aceste înregistrări, să ne obișnuim puțin cu ceea ce auzim, să ne familiarizăm cu ceea ce vom experimenta și ceea ce vom descoperi apoi într-un concert live. Iar în 2026, eu zic că este și mai ușor decât era mai înainte, pentru că există atât de multe din care să alegem, iar un simplu search putem să-l facem, în care să punem Mozart.
Eu aș începe cu Mozart, ori în operă, ori în muzică sinfonică. În concerte aș începe cu Mozart, aş începe cu o Simfonie de Beethoven, aș începe cu o Rapsodie de Enescu, aș începe cu aceste compoziții care 100% vor deschide o amintire sau o memorie pe care nici nu am știut că o avem, pentru că mi s-a întâmplat și mie chiar de multe ori se descoperă o compoziție muzicală pe care nu am învățat-o niciodată, dar care cumva, nu știu cum, deja o cunosc, pentru că sunt lucruri care ne înconjoară în societate. Nu există film în care să nu existe o frântură de muzică care să ne readucă aminte de un Bach, de un Beethoven, de un Mahler.
Toată această muzică nici nu știm că există în jurul nostru, iar pentru cineva căruia îi e frică că nu va aprecia muzica clasică, nici nu știe că deja această muzică o cunoaște, trebuie numai să realizeze că ceea ce cunoaște este de fapt muzica clasică, iar felul în care să cunoască, să aibă curajul și să aibă curiozitatea de a veni la un eveniment în Concursul Enescu, în Festivalul Enescu, la o filarmonică, la muzică de cameră, să vină la un eveniment și să vadă ce impresie va avea. E important să facă această alegere, iar apoi, în timp, va descoperi un lucru care 100% garantez le va schimba viața.
Andrei Tomescu: La finalul să știți că v-am pregătit o mică provocare, dacă pot să-i spun așa. Dacă ar fi să explicați astăzi, în 2026, final de august, marelui George Enescu cum arată lumea muzicală pe care domnia sa ne-a lăsat-o moștenire, cum i-ați descrie această lume?
Cristian Măcelaru: Poate, lucruri care cred că l-ar impresiona pe Enescu cel mai mult, poate și mai mult de faptul că îi cântăm compozițiile lui și că, la baza Festivalului„ George Enescu” stă faptul că interpretăm cât mai multe compoziții ale lui. E faptul că spiritul în care am creat Concursul Enescu și spiritul în care conduce și Festivalul și Concursul care îi poartă numele este spiritul în care el a trăit și spiritul în care el a creat un spirit plin de blândețe, de generozitate, de sprijin pentru cei din jur.
Sunt atât de multe exemple în care Enescu a dăruit tot ce a avut pentru cei din jurul lui, inclusiv talentul pe care l-a avut și felul în care muzica lui e scrisă, stârnește în mine un spirit atât de profund de generozitate, modestie și de blândețe, încât nu pot să-mi imaginez altceva decât că el a fost într-adevăr așa, o întruchipare a acestor valori, iar faptul că spiritul lui continuă în ceea ce facem cred că i-ar pune un zâmbet pe buze.
